Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Formula 1: Renault ar putea plăti o amendă de 50 de milioane de dolari pentru blatul de la Singapore

Formula 1: Renault ar putea plăti o amendă de 50 de milioane de dolari pentru blatul de la Singapore

Formula 1: Renault ar putea plăti o amendă de 50 de milioane de dolari pentru blatul de la Singapore
Sursa foto: renault
18 Sep 2009   •   20:14

Blatul din Formula 1 de la Marele Premiu al statului Singapore ar putea uşura echipa Renault de nu mai puţin de 50 de milioane de dolari. FIA ar putea să îi oblige pe francezi să plătească suma colosală, pentru a putea concura în continuare în Formula 1. Scandalul a pornit de la ordinul primit de pilotul brazilian Nelson Piquet Jr. la Singapore de a lovi intenţionat maşina pentru a favoriza victoria colegului său, Fernando Alonso.
Renault a plătit deja pentru decizia din Singapore prin plecarea directorului general Flavio Briatore şi a directorului tehnic Pat Symonds, şi s-a angajat să nu conteste în nici un fel deciziile şi sancţiunile primite de la FIA. Echipa franceză a comunicat miercuri plecarea celor doi conducători, în speranţa că pedeapsa primită nu va viza dreptul de a mai concura în Formula 1.
"Renault F1 Team nu va contesta recentele acuzaţii ale FIA privind Grand Prix-ul din Singapore din 2008. Anunţăm, de asemenea, că directorul general Flavio Briatore şi directorul tehnic Pat Symonds au părăsit echipa. Până la audierile Consiliului Mondial al FIA, din 23 septembrie, de la Paris, echipa nu va mai face niciun comentariu", a comunicat team-ul din Hexagon, potrivit Mediafax.
Forul conducător al Formulei 1, FIA, a demarat investigaţiile după acuzaţiile făcute de pilotul căruia Renault îi ceruse să se lovească voluntar, Nelson Piquet Jr. şi ale tatălui său, Nelson Piquet, triplu campion mondial.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Renault Formula 1 FIA Fernando Alonso
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close