Antena 3 CNN Sport Tenis Australian Open: Gallovits, Niculescu şi Halep, învinse categoric în primul tur

Australian Open: Gallovits, Niculescu şi Halep, învinse categoric în primul tur

Australian Open: Gallovits, Niculescu şi Halep, învinse categoric în primul tur
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.T.    |    15 Ian 2013   •   11:13

România va fi reprezentată în turul II al competiţiei feminine de simplu de la Australian Open doar de Sorana Cârstea şi Irina Begu, după ce Edina Gallovits, Monica Niculescu şi Simona Halep au pierdut categoric în turul inaugural.

Cel mai categoric eşec l-a suferit Edina Gallovits, care a fost învinsă de Serena Williams, cap de serie numărul 3, cu 6-0, 6-0.

Jucătoarea din Statele Unite a câştigat fără emoţii, deşi, în primul set, la scorul de 4-0, a alunecat şi a suferit o uşoară accidentare la gleznă. Williams, actuala campioană de la Wimbledon şi US Open, a dat însă asigurări că se va afla pe teren în turul următor.

„Voi fi în regulă. Nu pot fi oprită să joc, decât dacă mi se întâmplă ceva fatal”, a spus jucătoarea de 31 de ani.

Monica Niculescu a avut de asemenea o misiune imposibilă, întâlnind-o pe Victoria Azarenka, din Belarus, actuala lideră mondială impunându-se cu 6-1, 6-4.

În fine, Simona Halep i-a luat doar două game-uri americancei Sloane Stephens, 1-6, 1-6, şi a părăsit primul turneu de Grand Slam al anului.

În turul al doilea de la Melbourne, Sorna Cârstea o va întâlni pe cehoaica Kristyna Pliskova, în timp ce Irina Begu va juca împotriva polonezei Agnieszka Radwanska, deja câştigătoare în două turnee în acest an.

În turneul masculin, elveţianul Roger Federer a câştigat fără probleme meciul din primul tur cu francezul  Benoit Paire (6-2, 6-4, 6-1), la fel cum a făcut-o şi britanicul Andy Murray, învingător cu 6-3, 6-1, 6-3 în faţa olandezului Robin Haase.

Debut cu dreptul şi pentru francezul Jo-Wilfried Tsonga, care a trecut de compatriotul său Michael Llodra cu 6-4, 7-6, 6-2, în timp ce argentinianul Juan Martin Del Potro s-ai impus tot în trei seturi în faţa unui alt jucător din Franţa, Adrian Mannarino, scor 6-1, 6-2, 6-2.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close