Antena 3 CNN Sport Tenis Murray şi perechea lui de 15 ani au învins Kazahstan la Cupa Hopman

Murray şi perechea lui de 15 ani au învins Kazahstan la Cupa Hopman

Murray şi perechea lui de 15 ani au învins Kazahstan la Cupa Hopman
Sursa foto: andy murray
04 Ian 2010   •   19:43

Echipa Kazahstanului nu poate fi niciodată un adversar care să învingă Marea Britanie în Cupa Hopman, chiar şi în condiţiile în care colega lui Andy Murray este o jucătoare de doar 15 ani, Laura Robson. Inspiraţia scoţianului din topul tenisului masculin s-a dovedit decisivă în meciurile disputate pe Burswood Dome.
Andy Murray şi Andrey Golubev sunt cei care au deschis confruntarea Marea Britanie - Kazahstan de luni, iar partida a fost una dominată de la un capăt la altul de sportivul din Marea Britanie. Numărul patru mondial a câştigat amândouă seturile cu scorul de 6-2. În a doua partidă, adolescenta Laura Robson a fost învinsă de Yaroslava Shvedova după ce a câştigat primul set, scorul partidei fiind 4-6, 6-3, 6-0. În meciul decisiv, perechea britanică s-a impus, nu fără emoţii, cu scorul de 6-3, 5-7, 12-10.
"A fost bine, am jucat foarte bine. Am simţit că m-am mişcat foarte bine de la început. La început de an de obicei îmi ia ceva să mă încălzesc, dar m-am mişcat bine", a declarat Andy Murry după meciul de la simplu.
Rusia - Germania 2-1
Rusia a învins Germania în cealaltă confruntare a zilei. Sabine Lisicki a dus Germania în avantaj după primul meci, graţie succesului reputat contra Elenei Dementieva, 6-4, 6-1, dar Igor Andreev a trecut şi el de Philipp Kohlschreiber, 6-3, 6-7, 6-3. În "decisiv", perechea germană a cedat, iar Dementieva şi Andreev s-au impus cu 6-4, 7-6(9/7).
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Andy Murray
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close