Antena 3 CNN Sport Tenis Novak Djokovic şi Victoria Azarenka, stăpâni la Australian Open

Novak Djokovic şi Victoria Azarenka, stăpâni la Australian Open

Novak Djokovic şi Victoria Azarenka, stăpâni la Australian Open
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.T.    |    28 Ian 2013   •   10:59

Novak Djokovic şi Victoria Azarenka sunt stăpânii de necontestat de la Australian Open, după ce au reuşit în weekend să-şi păstreze titlurile cucerite în 2012 la primul turneu de Grand Slam al anului.

Djokovic, liderul mondial ATP, şi-a luat revanşa în faţa britanicului Andy Murray după înfrângerea din ultimul act de la US OPen şi s-a impus în patru seturi, scor 6-7, 7-6, 6-3, 6-2, în trei ore şi 40 de minute de joc.

Sârbul devine astfel primul jucător din era open care câştigă de trei ori consecutiv la Australian Open, performanţa fiind reuşită anterior de doi australieni, Jack Crawford, în anii '30, şi Roy Emerson, în anii '60.

De asemenea, Djokovic, care a câştigat la Melbourne şi în 2008, i-a egalat pe Roger Federer şi Andre Agassi, jucători care au tot patru succese în primul Grand Slam al anului.

În finala feminină s-a impus tot numărul 1 mondial. Victoria Azarenka (Belarus) a învins-o în trei seturi pe chinezoiaca Li Na, scor 4-6, 6-4, 6-3, şi a câştigat cel de-al doilea titlu de Grand Slam al carierei, ambele la Australian Open.


×
Parteneri
Urgie la Vâlcăneşti, în Prahova. Oamenii, blocaţi în case!
x close