Externe 31 Ian, 17:35 Criminalul din Norvegia vrea să vorbească. Anders Breivik doreşte un interviu la o televiziune străină
Cultură 03 Dec, 23:11 Angela Gheorghiu, într-un interviu CNN: Nu sunt o divă capricioasă, ci doar o artistă profesionistă şi exigentă
Mărul negru, soiul care crește la peste 3.000 de metri altitudine. Un singur fruct costă cât 20 de kilograme de mere "Florina"
Daniel Baciu, anunț important pentru români cu privire la data la care se vor primi pensiile de Paște: ”Nu toată lumea trebuie să primească banii pe data de 1 sau pe data de 2!”
A început goana după pește pentru sărbătoarea Floriilor | Clienții au luat cu asalt păstrăvăriile: ”Toată piața e foarte scumpă”
Sfârşit tragic pentru un tată care a căzut în canalul lacului de acumulare Sântămăria Orlea din Haţeg
High Tech 24 Noi, 13:55 Interviu cu românul din echipa Apple: Mi-au zis că sunt nebun când m-au văzut în ghips. Am fost nebun în spiritul lui Steve Jobs
Politică 23 Noi, 16:42 Interviu cu Mircea Geoană: Iliescu nu mai are multe zile în PSD. Este ameninţat de garnitura tânără a lui Ponta
Media 11 Noi, 09:18 Din Londra pentru Antena 3. Şeful canalului France 24 a vorbit despre puterea informaţiei şi libertatea de exprimare
Media 10 Noi, 23:29 Mihai Gâdea, de vorbă cu Tim Sebastian. Un interviu de excepţie cu unul dintre cei mai importanţi jurnalişti ai lumii
Showbiz 14 Oct, 13:09 Noel Gallagher: Îl iubesc pe Jose Mourinho şi vreau să îl sărut. Sunt foarte serios
Actualitate 13 Oct, 21:12 Interviu cu Costel Busuioc: E incredibil până unde se poate ajunge pentru "un bon fiscal"
Media 04 Oct, 23:34 Andreea Marin şi Ştefan Bănică: Suntem vânduţi ca "femeia falsă" şi "bărbatul afemeiat"
Media 04 Oct, 14:58 Primul interviu în doi: Andreea Marin şi Ştefan Bănică vorbesc despre viaţa lor, la „Sinteza zilei”
Media 26 Sep, 23:24 Dezvăluiri din intimitatea lui Nicu Ceauşescu! Vezi, în premieră, un interviu luat acestuia de Adrian Păunescu
Media 19 Sep, 17:19 Sinteza zilei: Familia regală a României va acorda un interviu, în direct, de la Palatul Peleş
Media 15 Sep, 09:29 Singurul interviu televizat acordat de Valentin Ceauşescu, difuzat în exclusivitate la Sinteza Zilei
Fotbal extern 12 Sep, 17:39 Primul interviu cu Mihai Neşu. Fotbalistul vorbeşte despre viaţa după accidentare
Externe 06 Sep, 11:03 Interviu cu George Bush despre incidentul de la 11 septembrie: "Cine naiba a făcut aşa ceva Americii?"
Showbiz 01 Sep, 13:37 Marc Anthony a vorbit pentru prima dată despre despărţirea de J Lo: „Relaţia noastră nu putea fi durabilă”