Părintele Ardealului a lăsat o serie de învăţături pentru perioada postului, pe care orice creştin ar trebui să le cunoască şi respecte cu sfinţenie. Una dintre cele mai cunoscute și importante învățături se adresează femeilor.
A început postul Sfintei Mării, unul dintre cele mai importante din calendarul creștin. Se ține înaintea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului și durează două săptămâni.
Renevirea la o alimentaţie normală după perioada postului de Paşte trebuie să se facă atent, respectând câţiva paşi esenţiali, pentru a nu risca altfel să ajungem la spital.
În această perioadă, consumatorii caută alternative pentru gustările dintre mese sau chiar pentru micul dejun. InfoCons dezvăluie prin prisma studiilor realizate, câte E-uri, câtă sare se află într-o gustare compusă din pâine, pate vegetal, margarină, halva, un suc tip ceai sau un lapte de soia și o gumă de mestecat.
Directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, atrage atenția cu privire la pericolul pe care îl pot reprezenta produsele de post de pe rafturile magazinelor.
Pentru că încă suntem în perioada postului, astăzi discutăm despre carbohidraţi şi toate alimentele care ne îngraşă în această perioadă. Terapeutul Anca Alungulesei ne dă o reţetă de pâine care să nu ne facă să ne gândim la kilogramele în plus.
Suntem în postul Paștelui, dar asta nu înseamnă că mâncăm de fiecare dată sănătos. Specialiștii atrag atenția că unele produse de post conțin peste 10 aditivi alimentari și sunt periculoase.
Postim, dar cu grijă la buget! Înainte de a pleca la cumparaturi este bine să vă gândiţi la preparatele pe care vreţi să le pregătiţi şi asta pentru că produsele de post s-au scumpit faţă de anul trecut. Spre exemplu pentru fructe veţi plăti cu doi lei în plus, în timp ce pentru orez sau făinoase trebuie să scoateţi din buzunar cu trei lei mai mult.
Lăsata Secului se sărbătorește de către creștinii ortodocși pe 6 martie și este ziua ce anunță Postul Paştelui. De această sărbătoare sunt legate o serie de tradiţii şi obiceiuri bine înrădăcinate în folclorul românesc.
A început postul şi parcă de fiecare dată, ne este greu să ne organizăm mesele, astfel încât să mâncăm şi sănătos. Medicul Maria Niţescu ne spune care sunt alimentele vegetale pe care nu ar trebui să le consumăm deloc în această perioadă, dar şi de ce.
Începe Postul Crăciunului 2021, luni, 15 noiembrie, și se sfârșește în Ajun, pe data de 24 decembrie. Ce alimente sănătoase putem consuma ne spune nutriționistul Simona Carniciu.
Papa Francisc i-a îndemnat, duminică, pe creştinii din lumea întreagă să se roage şi să ţină post pentru a îi cere astfel lui Dumnezeu să aducă pacea şi coexistenţa în Afganistan, potrivit Reuters şi AFP.
A început postul Sfintei Mării, unul dintre cele mai importante din calendarul creștin. Se ține înaintea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului și durează două săptămâni.
Postul Adormirii Maicii Domnului începe duminică, 1 august 2021 şi se încheie două săptămâni mai târziu, în 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.