Femeile din Afganistan au fost văzute protestând la Kabul împotriva preluării puterii de către talibani. Ele au cerut drepturi egale și implicare în politică și economie.
Guvernul Germaniei a anunţat, marţi, suspendarea asistenţei financiare acordată Afganistanului, în contextul preluării puterii de către insurgenţii talibani.
Afganistan este, în aceste zile, poate cea mai periculoasă țară din lume, cel mai fiebinte loc de pe hartă, un stat cucerit de talibani în doar 10 zile, după ce forțele armate americane s-au retras din regiune. Duminică, a căzut și ultima redută - capitala Kabul - iar luni noul regim a anunțat că războiul s-a încheiat și a proclamat victoria.
O zi de luni care ar fi trebuit să fie la fel ca orice altă primă zi a săptămânii, începe cu imagini de coșmar: talibanii înarmați până în dinți cutreieră străzile capitalei Afganistanului.
Mai multe imagini cu puternic impact emoțional de pe aeroportul din Kabul au fost făcute publice luni. Mai mulți oameni ar fi căzut dintr-un avion în timp ce acesta își lua zborul.
Peste 60 de ţări, printre care și România, cer sprijinirea cetăţenilor străini şi a afganilor care doresc să plece din ţară. Oamenii din Afganistan sunt disperaţi şi caută, prin orice mijloace, să fugă din calea talibanilor.
Tânăra studentă, Shkula Zadran, și-a exprimat disperarea față de situația actuală din Afganistan, care a fost cucerit de talibani. Aceasta este speriată și se teme de regimul pe care talibanii îl vor impune în țara sa.
Avansul rapid al talibanilor în Afganistan a lăsat fetele și femeile, o întreagă generație ce a crescut cu drepturi și libertăți, vulnerabile. Acum ele așteaptă să dispară toate lucrurile pe care le-au obținut prin trudă, ca și cum nu ar fi fost.
Graba de a retrage soldații americani din Afganistan fără a avea planuri de rezervă, abandonarea aliaților afgani care au ajutat trupele internaționale de-a lungul celor două decenii de prezență în regiune și incapacitatea administrației sale de a anticipa starea lamentabilă în care se află forțele de securitate locale, incapabile să se opună ofensivei rapide a talibanilor, au făcut ca decizia președintelui Joe Biden de ieșire din țara măcinată de război să se transforme într-un veritabil dezastru.
Talibanii au cucerit cu ușurință capitala afgană Kabul, au instaurat un nou guvern și au anunțat din palatul prezidențial că „războiul s-a încheiat”. În acest timp, mii și mii de afgani au luat cu asalt aeroportul ca să părăsească țara. Consiliul de Securitate ONU se reunește astăzi de urgență.
Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, a convocat o reuniune specială cu reprezentanţii statelor NATO pe tema conflictului din Afganistan, în contextul intensificării ofensivei insurgenţilor talibani, în timp ce în SUA au apărut tensiuni din cauza retragerii trupelor.
Preşedintele afgan, Ashraf Ghani, a sosit miercuri la Mazar-i-Sharif, principalul oraş din nordul Afganistanului asediat de talibani, într-o încercare de a coordona riposta împotriva insurgenţilor, care controlează de acum 65% din teritoriul afgan şi mai mult de un sfert din capitalele de provincie din ţară.
Talibanii au reușit să cucerească, în noaptea de marți spre miercuri, orașul Faizabad din Afganistan, aceasta fiind a noua capitală de provincie unde militanții obțin controlul în mai puțin de o săptămână.
Un avertisment care vine în timp ce țara se transformă în scena unui război generalizat cu talibanii, care cuceresc tot mai multe orașe importante. Ultimul, susțin talibanii, ar fi Șeberhan din nord.
Un oraș din sud-vestul Afganistanului a devenit prima capitală de provincie din Afganistan care a căzut în mâinile talibanilor după retragerea trupelor aliate
Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a dat vina pe Statele Unite pentru deteriorarea situaţiei de securitate din ţara sa, din cauza deciziei „bruște” a SUA de a retrage toți militarii din Afganistan, însă a declarat că guvernul are un plan pentru stabilizarea situației în termen de șase luni.
Statele Unite au lansat atacuri aeriene pentru a susţine forţele Guvernului afgan, aflat sub presiunea talibanilor în timp ce trupele străine conduse de SUA sunt în faza finală a retragerii din ţară.
Militanţii talibani controlează, în prezent, peste jumătate din cele 300 de districte ale Afganistanului. Guvernul de la Kabul nu mai controlează complet decât circa 110 districte
Victimele erau parte din Trupele Speciale Afgane. Călăii lor: talibanii. Au fost uciși pe 16 iunie, în orașul Dawlat Abad, aproape de granița Afganistanului cu Turkmenistan
Cel puţin 10 genişti au fost ucişi şi alţi 14 răniţi într-un atac asupra unui centru de deminare din provincia Baghlan, în nordul Afganistanului, a anunţat miercuri Ministerul de Interne afgan.