Antena 3 CNN Externe Prinţul Harry a fost ţinta atacului din Afganistan

Prinţul Harry a fost ţinta atacului din Afganistan

Prinţul Harry a fost ţinta atacului din Afganistan
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
15 Sep 2012   •   22:20

Prinţul Harry a fost ţinta atacului care a vizat, în cursul nopţii, o bază militară britanică din Afganistan, afirmă un reprezentant al talibanilor, citat de ziarul The Guardian.
   
Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat că prinţul Harry a fost principala ţintă a atacului, deşi alţi reprezentanţi ai insurgenţilor afgani au vorbit de un act de răzbunare pentru filmul antiislam realizat în Statele Unite.
   
Doi militari americani au fost ucişi, iar alţii au fost răniţi în atacul de vineri seara, care, potrivit BBC News online, a vizat Baza Bastion din Afganistan.
   
Oficiali militari americani au declarat că baza britanică a fost atacată cu arme uşoare, rachete şi obuze de mortieră. În baza militară Bastion sunt staţionaţi militari britanici, americani, estoni şi afgani.
   
Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) a dat asigurări că prinţul Harry nu a fost "niciun moment în pericol". Prinţul Harry a împlinit azi 28 de ani.



×
Subiecte în articol: talibani baza militara Afganistan
Parteneri
Afacerea cu care doi români din Bihor au dat lovitura
x close