Antena 3 CNN Travel Volei pe nisip, la Oradea

Volei pe nisip, la Oradea

Orașul turistic Oradea își atrage vizitatorii în luna august și prin organizarea unui turneu de volei pe nisip.

Volei pe nisip, la Oradea
Sursa foto: Unsplash.com
de Diana Scarlat    |    31 Iul 2023   •   12:54

Oradea Beach Volleyball Tournament - turneul de volei pe nisip - se va desfășura în perioada 10-13 august, în Piața Regele Ferdinand, în centrul orașului, în fața Teatrului de Stat. Competiția este acreditată internațional și se organizează din nou, după o pauză de 10 ani, la nivel mondial, dar Oradea este pentru prima oară gazda evenimentului. Acest tip de competiție se adresează atât pasionaților de volei, cât și vizitatorilor celor mai importante destinații de city break din lume.

Competițiile de volei pe nisip s-au organizat mai mulți ani la rând în zonele centrale ale marilor orașe, unde s-a amenajat, în timpul verii, o sonă acoperită cu nisip, astfel încât jucătorii să se simtă ca pe o plajă. Dar ceea ce a reprezentat atracția principală a competițiilor a fost amplasarea terenurilor de joc în fața celor mai importante instituții ale țărilor gazdă. Astfel, conceptul arată că mișcarea în aer liber poate transforma centrul unui oraș și zona birocratică în loc de joacă, distracție și sport în aer liber pentru oricine, măcar pentru câteva zile, în timpul verii.

La Oradea se va amenaga o mică plajă pentru turneul care se adresează jucătorilor profesioniști și pentru care înscrierile au fost finalizate deja. „Pe tabloul competițional vor putea participa 16 echipe la Feminin și 20 de echipe la Masculin. Oradea Beachvolley Tournament promite momente spectaculoase pe terenul de joc și o atmosferă incendiară în tribune. Pasionații acestui sport și suporterii își vor putea demonstra sprijinul și entuziasmul din tribune, în timp ce urmăresc jocurile pline de forță, tehnică și pasiune”, anunță organizatorii.

Piața Regele Ferdinand devine, astfel, teren de volei pe nisip, pentru 4 zile, spațiul fiind omologat de Federația Internațională de Volei, după ce a fost conceput la cele mai înalte standarde. Pe astfel de terenuri se desfășoară campionatele mondiale de volei. Turneul pune în joc premii în valoare totală de 4.000 de euro. Programul complet al turneului și echipele participante vor fi anunțate în curând pe pagina de Facebook a evenimentului, https://www.facebook.com/oradeabeachvolley. Evenimentul este organizat de Academia de Volei Oradea (AVO) și EcoSport, în co-organizare cu Prima Residence și în parteneriat cu Visit Oradea, sub egida Federației Române de Volei și acreditat de Confederația Europeană de Volei și Federația Internațională de Volei.

Turiștii sunt așteptați să vizioneze competiția sportivă specială și să se bucure, în același timp, de frumusețea orașului și a zonelor învecinate. Oradea este un oraș aproape complet renovat, care a devenit o atracție pentru vizitatori din întreaga lume. Aici se pot face și băi cu ape termale, iar cei care vor să-și organizeze un concediu în luna august, pot alege dintr-o multitudine de oferte de cazare, atât în oraș, cât și în zonele din vecinătate, una dintre acestea fiind stațiunea Băile Felix.

×
Subiecte în articol: Oradea
Klaus Iohannis se întâlnește cu Joe Biden la Casa Albă
x close