Antena 3 CNN Externe Barack Obama recunoaşte rolul SUA în formarea SIIL şi a Statului Islamic (VIDEO)

Barack Obama recunoaşte rolul SUA în formarea SIIL şi a Statului Islamic (VIDEO)

Barack Obama recunoaşte rolul SUA în formarea SIIL şi a Statului Islamic (VIDEO)
20 Mar 2015   •   15:12

Preşedintele SUA, Barack Obama, şi-a exprimat propria opinie referitoare la rolul Statelor Unite în formarea grupului terorist Statul Islamic (SIIL-Statul Islamic Irakian şi Levant).
Liderul de la Casa Albă a admis într-un interviu acordat ViceNews că SUA au fost implicate în crearea acestei celule teroriste.

"SIIL este rodul direct al Al Qaeda în Irak, care a crescut pe fondul invaziei noastre. Acesta este un exemplu al consecinţelor neprevăzute şi de aceea ar trebui să ţintim precis, înainte să tragem", spune Obama.

Preşedintele american a mai spus că acţiunile SUA în Irak, imediat după actele teroriste din 11 septembrie, au avut un caracter instinctiv şi nu s-a crezut că vor provoca o asemenea ostilitate din partea miliţiilor locale, care ulterior s-au transformat în grupuri agresoare, foarte bine organizate.

Obama a precizat că Washingtonul şi coaliţia internaţională vor continua să lupte împotriva terorismului, inclusiv în Irak.

Guvernul irakian a acuzat în repetate rânduri Statele Unite că distrug pacea în teritoriu.
Şeful forţelor de intervenţie în Irak, generalul Martin Dempsey, a recomandat comandanţilor militari irakieni pro-americani să monitorizeze cu atenţie acţiunile armate ale membrilor armatei, în special acelora care învinovăţesc SUA pentru înarmarea SIIL.

ÎNTREGUL INTERVIU ÎL PUTEŢI URMĂRI AICI:

 
 

×
Subiecte în articol: statul islamic
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close