Antena 3 CNN Externe FMI nu mai vrea să renegocieze planul de ajutorare pentru Grecia

FMI nu mai vrea să renegocieze planul de ajutorare pentru Grecia

FMI nu mai vrea să renegocieze planul de ajutorare pentru Grecia
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.Z.    |    04 Iul 2012   •   09:33

Directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a declarat marţi că nu este "deloc dispusă" să renegocieze planul de ajutor acordat Greciei de către FMI, Uniunea Europeană (UE) şi Banca Centrală Europeană (BCE).

"Nu sunt deloc dispusă să negociez ori să renegociez. Suntem dispuşi să găsim fapte", a declarat Christine Lagarde în cursul unui interviu acordat postului american de televiziune CNBC, într-un moment în care troica UE-FMI-BCE a trimis marţi o echipă de tehnicieni la Atena pentru a demara primele controale ale conturilor Greciei, informează AFP.

"Sunt convinsă că (guvernul elen - n.r.) va avea de comunicat date excelente (...) Sunt foarte nerăbdătoare să aflu ce s-a întreprins în ultimele luni ca să se conformeze programului" stabilit de cei trei creditori internaţionali, a subliniat ea.

Noul guvern grec, format după două alegeri legislative succesive, susţine că este proeuropean, însă doreşte să renegocieze termenii împrumuturilor acordate Greciei, aflată sub povara datoriei externe.

Din 2010, zona euro şi FMI au deblocat două pachete de împrumuturi pentru Atena, în valoare de 110 miliarde de euro iniţial, iar apoi de 130 de miliarde de euro, pe lângă ştergerea unei datorii de 107 miliarde de euro din creanţele deţinute de creditorii privaţi.

În schimbul acestor acorduri, Grecia s-a angajat să revină la echilibru bugetar cel mai târziu la sfârşitul lui 2014, cu posibilitatea de a prelungi cu un an această scadenţă, în cazul în care creşterea economică a ţării rămâne profund negativă.



×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close