Un jurnalist din Carolina de Sud (SUA) a fost martor, în ultimii 25 de ani, la 14 execuții, dintre care șapte doar în anul 2025, după ce statul american a revizuit pedeapsa cu moartea după o pauză de 13 ani. Execuțiile nu sunt filmate și relatările jurnaliștilor reprezintă singura consemnare imparțială a execuțiilor decise de justiție. Jeffrey Collins a fost martor la execuții prin injecția letală, electrocutare sau împușcare. The Guardian l-a intervievat ca să afle cum se raportează el la această experiență și ce ar trebui să știe cetățenii despre pedeapsa capitală.
În cei peste 25 de ani petrecuți la Associated Press, jurnalistul stabilit în Carolina de Sud a fost de nenumărate ori observator în camera de execuții a statului, urmărind de la câțiva metri distanță cum autoritățile penitenciare îi ucid pe bărbații condamnați la pedeapsa capitală.
Carolina de Sud a reluat pedeapsa cu moartea în septembrie anul trecut, după o pauză de 13 ani provocată de decizia companiilor farmaceutice de a nu mai vinde statului substanțe pentru injecția letală. Autoritățile au obținut pentobarbital, un sedativ, abia după ce legislatorii au adoptat o lege care protejează identitatea furnizorilor.
Relatările jurnaliștilor, singura consemnare imparțială a execuțiilor
Această secretizare a procesului de execuție face ca rolul observatorilor să fie mai important ca niciodată. Execuțiile nu sunt filmate, iar relatările jurnaliștilor reprezintă singura consemnare imparțială a uciderilor sponsorizate de stat, cuvintele lor fiind adesea citate de avocați și instanțe. Carolina de Sud prevede că trei jurnaliști, inclusiv unul de la o agenție de presă precum AP, pot fi martori, fiind reprezentanți ai presei în general.
Conform legii actuale, statul le cere condamnaților la moarte să aleagă între injecția letală, electrocutare sau plutonul de execuție. Anul acesta, trei bărbați au ales să fie împușcați.
Prima execuție la care Collins a asistat a avut loc pe 3 mai 2002 și a fost cea a lui Richard Charles Johnson, condamnat pentru uciderea unui polițist. De atunci, el a fost martor la peste un sfert din execuțiile din Carolina de Sud desfășurate după reintroducerea pedepsei cu moartea în SUA, în 1976. A observat toate cele trei metode și a asistat la un caz în care procesul părea să fi mers prost. El și un purtător de cuvânt al Administrației Penitenciarelor au fost singurele persoane prezente în camera martorilor la toate cele șapte execuții recente.
După 23 de ani în care a documentat pedeapsa capitală, Jeffrey Collins spune că misiunea lui este să le spună oamenilor, cât mai fidel posibil, ce se întâmplă într-o cameră de execuție. Își amintește și acum prima execuție la care a fost martor, în 2002.
„Îmi amintesc că voiam doar să mă asigur că notez fiecare detaliu corect. Este o experiență extrem de solemnă, pentru că îți dai seama că urmează să vezi pe cineva murind. (...)Aceasta este, practic, singura situație în care uciderea este programată. Mi-am spus atunci, și îmi spun și acum: „Câți oameni văd cu adevărat pe cineva murind, mai ales când aceștia știu dinainte că se va întâmpla?””, a spus el pentru The Guardian.
Se pregătește pentru execuții citind tot dosarul condamnatului executat. „E important să știu ce s-a întâmplat”.
„În ziua execuției ajung la închisoare pe la 15:30, înainte de ora 18:00. Este mult timp de așteptare. Îmi parcurg mental o listă de verificare. La injecțiile letale, care pot dura aproximativ 25 de minute, îmi amintesc să privesc în mai multe direcții: deținutul, familiile victimelor, directorul închisorii. Pentru a le surprinde reacțiile. La plutonul de execuție, totul se întâmplă instantaneu. După ce se termină, jurnaliștii-martori se adună și își compară notițele. Apoi urmează o conferință de presă. Sunt extrem de conștient că acestea sunt singurele detalii oficiale despre execuție. Sunt citate în instanță. Nu există video. Nu există nimic altceva decât cuvintele mele. Așa că încerc să fiu extrem de atent și prudent”, a explicat el.
„Spun ce văd și încerc să nu interpretez”, a adăugat Collins.
„Odată intrați, mă așez și notez tot. Uneori este greu, pentru că vezi tot felul de lucruri. La injecția letală a lui Richard Moore (noiembrie 2024), avocata lui a plâns mult. Luptase atât de mult timp. Am văzut și familii ale victimelor care simt că se face dreptate și le vezi reacția. Nu îți poți permite să reacționezi prea mult. Dar suntem oameni. La execuția lui Jerry McWee (2004), mama lui, o opozantă fermă a pedepsei cu moartea, era în cameră. Îmi amintesc cum s-au privit și au comunicat cât au putut. Am văzut o lacrimă formându-se în ochii lui McWee și rostogolindu-se pe obraz în timp ce se uita la mama sa. Emoția face parte din poveste”, a spus jurnalistul.
Ncio execuție nu e la fel. În 2004 a asistat la electrocutarea unui condamnat. „Ești foarte aproape. Scaunul electric este la vreo 3–5 metri. Din tavan coboară un fel de capac care se pune peste cap și închide circuitul, apoi îi pun o glugă pe cap. Auzi un zgomot sec când totul începe, sunt chei care se rotesc și pornesc curentul. Este un șoc mare, apoi unul mai mic, urmat de peste un minut de curent slab pentru a se asigura că deținutul este mort. Curentul trece prin fiecare mușchi al corpului, care se încordează. Un coleg a descris senzația ca și cum persoana ar vrea să se ridice și să fugă”, a explicat el.
La execuțiile prin injecția letală, condamnații au timp să facă contact vizual cu cei aflați în camera martorilor. „Dacă nu ar fi geamul, cred că din primul rând aproape ai putea întinde mâna să îl atingi. Sunt legați și, din cauza geamului, nu pot spune mare lucrdu, dar uneori mimează cuvinte către avocat. De cele mai multe ori se uită la tavan. După aceea, în 45–90 de secunde respirația începe să încetinească, de obicei cu câteva sforăituri sau respirații puternice. Pieptul se ridică din ce în ce mai puțin, apoi se oprește”, a explicat el.
Jeffrey Collins a descris și execuțiile prin împușcare.
„Deținutul este legat astfel încât aproape nu se poate mișca. Nu este cu fața spre tine, ci spre plutonul de execuție (format din trei trăgători, nevăzuți). O țintă roșie este plasată deasupra inimii. Directorul închisorii îi pune o glugă pe cap, apoi se ridică o perdea, ca la o fereastră, lăsând o deschidere dreptunghiulară.
Nu vezi armele. Apoi aștepți. Prima dată a durat 60–70 de secunde, ultimele două cam 40 de secunde. Apoi, brusc, se aude o împușcătură. Le spun oamenilor: veți tresări, pentru că nu există avertisment sau numărătoare inversă. Uneori oamenii oftează sau scot un sunet. Eu mă concentrez pe deținut și pe țintă. La cea mai recentă execuție, ținta a fost aruncată în cealaltă parte a camerei, dispărând din câmpul vizual. La prima, a fost pur și simplu pulverizată”, a explicat el.
„Sunt acolo doar să observ”
În ziua în care este martor la o execuție încearcă să facă ceva ieșit din rutină.
„Merg la un festival. O scot pe una din fiicele mele în oraș. Este important să îți amintești că faci parte din acest proces, dar nu ești implicat. Spui oamenilor ce s-a întâmplat, dar nu eu am început totul și nu eu puteam să îl opresc sau să îl grăbesc. Sunt acolo doar să observ. Îmi amintesc că asist la asta pentru că este important ca aceste informații să ajungă la public. Oamenii din Carolina de Sud au decis, prin reprezentanții lor aleși, să existe pedeapsa cu moartea. Ei trebuie să știe cum arată”, a explicat Collins.
Jurnalistul Associated Press crede că execuțiile ar trebui înregistrate. „Înregistrările ar putea fi sigilate. Întrebările legate de cazul lui Mikal Mahdi ar fi putut primi răspuns printr-un video. Ar trebui să știm cât mai mult despre acest proces. Nu știm ce pregătire au trăgătorii. Mă frustrează că nu vedem totul. La injecțiile letale pot exista probleme dacă acul nu este introdus corect în venă sau dacă substanțele sunt defecte, dar nu avem acces la aceste detalii. Nu vedem introducerea acului. La plutonul de execuție, trăgătorii pot rata sau ținta poate fi plasată greșit. Dar când se deschide perdeaua, ținta este deja pusă, așa că nici asta nu vedem. Secretizarea împiedică prezentarea întregii povești”, a conchis el.
Ştiri video recomandate
