Asistăm cu toţii, îngrijoraţi, la conflictul ucrainean care a schimbat deja harta ţării vecine şi care a adus războiul foarte aproape de graniţele României. Zeci de oameni au murit până în prezent în urma luptelor sângeroase din Donetk, regiunea populată inclusiv de etnici români.
Violenţele din Ucraina s-au declanşat după ce, la sfârşitul anului trecut, fostul preşedinte ucrainean, Victor Ianukovici, a schimbat brusc macazul, dinspre vest spre est. Pe atunci, la Kiev au izbucnit luptele între simpatizanţii şi opozanţii ideii.
Apoi a devenit brusc populară o hartă veche, din secolul al XVIII-lea, de pe vremea când aproape jumătate din Ucraina era parte a imperiul rus şi se numea NovoRossia. În traducere, Noua Rusie. Cincidenţă sau nu, luptele sângeroase au cuprins exact acele zone care apar pe hartă: Crimeea – care a fost deja anexată, Doneţk şi Lugansc – care s-au autoproclamat republică, Mariupol, Harkov şi Slavyansk.
Reporterii „În premieră" s-au întâlnit cu liderii taberelor beligerante care au vorbit în exclusivitate pentru Antena 3 despre viitorul Ucrainei, dar şi dacă va fi pace sau nu la frontierele ţării noastre.
Yevgeniy Losinsky, actorul murea pentru ţară în filmul produs tot de el. Ilustrase atunci o bucată din cel de-al Doilea Război Mondial o poveste pe care o ştia de la bunicii săi, ofiţeri pe frontul sovietic. Şi de când o auzise, copil fiind, se visase eroul ei. Astăzi, el nu mai există decât în imagini şi în memoria celor care l-au iubit şi care, cu o zi înaintea filmării îl conduseseră pe ultimul drum.
"Astăzi, mi se pare că acest film a fost ca o prevestite. Doar că, noi trăim. Dar, pentru Jenya, viaţa s-a terminat ca-n film", povesteşte Luka losinsky, tatăl eroului care a murit pentru ţara sa.
Yevgeniy Losinsky a fost împuşcat pe 2 mai 2014 în timpul turbulenţelor de pe străzile Odesei.Au murit atunci zeci de oameni. Unii au fost împuşcaţi, alţi înjunghiaţi şi mulţi arşi de vii. Toate însă, victime ale bătăliei dintre activiştii ucrainieni şi cei pro-ruşi.
La înmormântare, tatăl i-a rugat pe jurnalişti să nu filmeze şi să nu fotografieze. Pentru că pur şi simplu nu a vrut să existe pe lume vre-o imagine cu Jenya mort. A fost una dintre cele mai stranii ceremonii. De parcă pentru ea s-a născut expresia "tăcere mormântală". Nu s-a vorbit şi nici nu s-a plâns în hohote. Erau toţii cu pumnii încordaţi şi dinţii încleştaţi. Voiau un vinovat.
Într-o ţară în care prietenii au devenit duşmani de moarte, în care vecinul te poate aştepta în scara blocului cu arma în mână, în care ai impresia că numai există niciun civil, iar poporul întreg s-a împărţit în două armate, ce se va întâmpla cu ucigaşul lui Jenya este foarte greu de spus.
"Primul meu gând a fost să îl găsesc pe criminal şi să îl pedepsesc singur. Apoi m-am gândit că ar fi mai bine, pur şi simplu, să îl pun să înfrunte privirile celor care au suferit din cauza lui", sunt vorbele unui tată care şi-a pierdut fiul într-un război care nu era al lui, dar Jenya şi-a apărat ţara.
Convingerea că trăiesc într-o ţară civilizată i-a pierdut pe Jenya şi pe alţii ca el. O ţară fără ură, fără arme, fără răzbunări sângeroase pornite de la o idee. O siguranţă care s-a spulberat peste noapte.
"Aş vrea să vă spun un lucrur: oameni buni, reveniţi-vă! Cea mai mare tragedie este să îţi pierzi copiii, să trăieşti mai mult decât ei. Mi-e indiferent sub ce steag a murit copilul meu. Eu consider că astăzi este foarte multă răutate în oameni. Este o răutate fără margini şi sens. Oamenii nu se mai aud între ei!", a transmis mesajul cu lacrimi în ochi, un tată care şi-a dus copilul pe ultimul drum, un tată care nu îşi va mai strânge băiatul în braţe niciodată, pentru un război care nu este al lor.
