Antena 3 CNN Externe Noi acuzaţii pentru şeful FMI. O jurnalistă franceză susţine că a fost agresată în 2002

Noi acuzaţii pentru şeful FMI. O jurnalistă franceză susţine că a fost agresată în 2002

Noi acuzaţii pentru şeful FMI. O jurnalistă franceză susţine că a fost agresată în 2002
Sursa foto: Foto: pledel.com
16 Mai 2011   •   10:21

Directorul FMI, arestat la New York pentru tentativă de viol, are un antecedent care pare a confirma acuzaţiile care îi sunt aduse. O jurnalistă din Franţa susţine că acesta a încercat să o violeze în 2002, când i-a luat un interviu, informează Le Parisien.

Tristane Banon, în vârstă de 31 de ani acum, povesteşte că a mai încercat o dată să facă publice aceste informaţii în 2007, când a participat la o emisiune televizată. Ea a declarat că a fost agresată de un om politic, dar numele acestuia a fost cenzurat de producătorii emisiunii.

În 2002, pregătind materiale pentru prima sa carte, Tristane l-a contactat pe Kahn pentru a îi lua un interviu. Acesta i-a comunicat adresa unde este dispus să o întâlnească. Ajunsă la locul precizat, jurnalista a fost invitată într-un apartament gol, în care se găseau câteva obiecte "un video, un televizor, un pat, grinzi false, foarte frumoase, de bun gust".

"A vrut să îl ţin de mână, apoi de braţ" povesteşte Banon. "Am ajuns să ne luptăm, am căzut la podea, l-am lovit cu picioarele de câteva ori, el mi-a smuls sutienul şi a început să-mi scoată pantalonii". În timp ce se luptau, jurnalista îşi aminteşte că a spus cuvântul "viol" pentru a-l speria pe agresor, dar acesta nu s-a oprit.

După incident, Tristane Banon a realizat un dosar complet pentru a depune plângere împotriva lui Dominique Strauss Kahn, a consultat un avocat, dar a decis, în cele din urmă, să nu meargă mai departe cu acuzaţia de agresiune sexuală.

Mama acesteia, aleasa socialiştilor în departamentul Eure, în Normandia de Sus, a fost printre cei care i-au recomandat să nu depună plângere, dar declară acum că a fost o greşeală.

 


×
Subiecte în articol: Dominique Strauss Kahn viol
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close