Antena 3 CNN Externe Obama, întâlnire cu preşedintele Franţei după atentate: Va trebui să distrugem ISIS împreună

Obama, întâlnire cu preşedintele Franţei după atentate: Va trebui să distrugem ISIS împreună

Obama, întâlnire cu preşedintele Franţei după atentate: Va trebui să distrugem ISIS împreună
24 Noi 2015   •   19:12

Preşedintele american Barack Obama s-a întâlnit, marţi, cu preşedintele Franţei Francois Hollande, pentru prima dată după atentatele teroriste de la Paris şi a transmis că gruparea teroristă Stat islamic va trebui distrusă "împreună".

 
Barack Obama a transmis, de la Casa Albă, în prezenţa preşedintelui Franţei, că va trebui să distrugă gruparea teroristă ISIS împreună.
 
Obama a calificat atentatele teroriste de la Paris drept un atac împotriva unei societăţi deschise, democratice, altfel spus "un atac împotriva lumii întregi".

De la Casa Albă, acolo unde a ţinut discursul, Obama a răspuns şi întrebărilor presei.

Atentatele teroriste comise la Paris, pe 13 noiembrie, s-au soldat cu 130 de morți și peste 350 de răniți.

Declaraţiile lui Barack Obama au fost transmise marţi, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.

Citiţi şi Preşedintele Franţei, întâlnire cu Obama: Vrem să luptăm împotriva ISIS, oriunde atacă în lume
 

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close