Antena 3 CNN Externe Statele Unite cer Administraţiei Viktor Ianukovici să înceteze violenţele contra manifestanţilor

Statele Unite cer Administraţiei Viktor Ianukovici să înceteze violenţele contra manifestanţilor

Statele Unite cer Administraţiei Viktor Ianukovici să înceteze violenţele contra manifestanţilor
de S.T.    |    18 Feb 2014   •   18:50

Administraţia Barack Obama a îndemnat regimul Viktor Ianukovici să înceteze violenţele împotriva manifestanţilor proeuropeni, în contextul în care autorităţile ucrainene pregătesc o intervenţie în forţă, relatează AFP.

"Suntem consternaţi de violenţele care au loc în centrul oraşului Kiev", a declarat Laura Lucas Magnuson, purtătorul de cuvânt al Consiliului prezidenţial american pentru Securitatea Naţională.

"Îi cerem preşedintelui Ianukovici să pună capăt confruntărilor şi să reia dialogul cu opoziţia", adaugă oficialul american.

Forţele de ordine din Kiev au rugat femeile şi copiii să părăsească Piaţa Independenţei, avertizând cu o intervenţie în forţă pentru dispersarea manifestanţilor proeuropeni.

Cinci civili au fost ucişi marţi în violenţele care au izbucnit la Kiev, în confruntări între poliţişti şi manifestanţi ostili preşedintelui Viktor Ianukovici, a anunţat poliţia.


×
Subiecte în articol: Barack Obama Kiev
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close