Operaţia Elenei Cârstea, amânată: Cântăreaţa ar putea suferi două intervenţii chirurgicale (VIDEO)
Elena Cârstea nu a intrat miercuri în sala de operaţii aşa cum era programat. Cântăreaţa are probleme mari cu tiroida şi, până la atenuarea lor, nu poate suporta o intervenţie pe creier.
Marţi seară, medicii i-au dat o nouă veste proastă cântăreţei. Sunt şanse să se opereze şi pentru tiroidă.
De când a aflat că are anevrism cerebral, în sufletul Elenei Cârstea s-a dat o luptă continuă. Tensiunea ar fi luat sfârşit pe 12 august, când Elena ar fi trebuit să urce pe masa de operaţie. Cu o seară înainte, însă, aceasta a aflat că mai are de aşteptat două sau chiar trei săptămâni.
Până atunci, cântăreaţa ar putea suporta o altă intervenţie. Medicii i-ai spus Elenei că are probleme serioase cu tiroida şi i-au impus un tratament strict.
O singură abatere de la tratament îi poate fi fatală cântăreţei. Aşa că Elena s-a înarmat cu răbdare şi este gata să înfrunte ce va veni.
Elena Cârstea o are alături şi pe mama ei, care se află în Statele Unite de câteva zile.
Observator
-
Reginald, Mapother sau Cornelius: Vezi ce vedete ar fi purtat aceste nume dacă le păstrau
08 Feb, 16:04 | 1 comentarii -
O cântăreaţă celebră, AMENINŢATĂ pe Twitter. Vezi cum a reacţionat vedeta
08 Feb, 07:54 | 0 comentarii -
Mihai Răzvan Ungureanu, mare fan Depeche Mode. Premierul desemnat, aşa cum probabil nu l-ai mai văzut
07 Feb, 11:01 | 0 comentarii -
GSP.roMihai Neşu, după 9 luni de paralizie, despre meciul în care cele 3 puncte înseamnă să-ţi mişti mîinile, picioarele şi să rîzi
-
Oana Zăvoranu, internată de urgenţă la spital. Telenovela cu vrăjitoarele a extenuat-o
06 Feb, 22:16 | 0 comentarii -
Topul 10 cele mai bogate modele. Vezi cine are o avere de 115 milioane euro
06 Feb, 10:37 | 0 comentarii
-
Vita proasta, operatia e riscanta oriunde e facuta. Si invata sa scrii.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

MULTA SANATATE
SA SPERAM CA O SA FIE O REUSITA OPERATIA PT CA NU E FACUTA LA NOI !ASEARA AM VAZUT CUM VIATA UNEI TINERE DE 28 ANI AFOST DISTRUSA IN URMA UNEI OPERATI SIMILARE FACUTA LA SPITALUL MUNICIPAL BUCURESTI! BAFTA MULTA