Judecător de la Tribunalul Dolj, reţinut într-un caz de corupţie
"Magistratul a fost reţinut azi-noapte (noaptea de luni spre marţi - n. r.) de procurorii DNA, în acelaşi dosar în care a fost arestat şi Laurenţiu Anghel. El va fi prezentat după ora 12.00 la Curtea de Apel, iar şedinţa nu va fi publică, urmând să se desfăşoare în camera de consiliu", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Craiova.
Bogdan Diaconescu este reţinut într-un caz de corupţie în care au mai fost arestaţi judecătorul Laurenţiu Anghel şi avocaţii Ion Militaru şi Octavian Tiberius Ciucă. Potrivit rechizitoriului, un deţinut din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, Sergiu Stănăgoi, ar fi intervenit, prin cei doi avocaţi, la judecătorul Laurenţiu Anghel, care, la rândul său, urma să vorbească, în favoarea deţinutului, cu judecătorul Bogdan Diaconescu, pentru obţinerea unei pedepse mai uşoare.
Laurenţiu Anghel este cercetat pentru trafic de influenţă şi complicitate la dare de mită. Cei doi avocaţi sunt cercetaţi pentru trafic de influenţă. Toţi trei au fost arestaţi preventiv în 6 mai.
Antena3.ro
-
Cornel Penescu, reţinut din nou pentru dare de mită
10 Mai, 13:39 | 7 comentarii
-
Un bărbat a fost rănit la o demonstraţie militară. Omului i-a explodat un proiectil artizanal în mână
26 Mai, 15:25 | 0 comentarii -
Craiova. Patru tineri au fost prinşi în flagrant când furau 200 de litri de combustibil dintr-un tractor
26 Mai, 13:47 | 0 comentarii -
IGSU: Peste 800 de gospodării au fost inundate în ultimele 24 de ore
26 Mai, 13:19 | 1 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Harghita. Peste 125.000 de pelerini asistă la slujba de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic
26 Mai, 13:08 | 1 comentarii -
Medicii dermatologi avertizează: Solarele sunt mai nocive ca fumatul
26 Mai, 11:55 | 1 comentarii
-
Intensificati lupta cu justitia corupta care jeimaneste poporul. Cu banii dati ca mita in Romania s-ar slva tara de doua ori.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






se scot ei intre ei,a se observa ca nici nu e publica sedinta,de ce oare