Antena 3 CNN Sport Tenis Elveţia şi Franţa se vor întâlni în finala Cupei Davis

Elveţia şi Franţa se vor întâlni în finala Cupei Davis

Elveţia şi Franţa se vor întâlni în finala Cupei Davis
de M.T.    |    15 Sep 2014   •   10:21

După 17 titluri de Grand Slam, Roger Federer are şansa de a cuceri şi Cupa Davis.

Fostul lider mondial l-a învins, duminică, pe italianul Fabio Fognini, scor 6-2, 6-3, 7-6, şi a adus punctul decisiv pentru Elveţia, care a câştigat cu 3-1 semifinala cu Italia.

Este prima calificare în finala Cupei Davis pentru Elveţia după o pauză de 22 de ani.

În 1992, elveţienii nu au avut nicio şansă în faţa unei echipei a SUA formată din Andre Agassi, Jim Courier, John McEnroe şi Pete Sampras.

„Este plăcut să avem oportunitatea de a face ceva foarte special la finalul anului”, a declarat Federer, la finalul meciului cu Fognini.

Elveţia pare a avea prima şansă în finală, în condiţiile în care se bazează pe Federer şi pe Stanislas Wawrinka, cel care a cucerit titlul la Australian Open în acest an, însă adversara din finală, Franţa, beneficiază de avantajul terenului propriu în ultimul act.

Francezii s-au calificat în finală după ce au trecut cu 4-1 de ehia, deţinătoarea trofeului, şi speră să obţină prima victorie în Cupa Davis din 2001.

„Federer este un monument al tenisului. Este o finală de vis”, a spus Richard Gasquet, în timp ce colegul său, Julien Benneteau, consideră că „nu este nevoie de o altă motivaţie atunci când eşti în finală. Însă faptul că-l vom găzdui pe Federer adaugă ceva în plus întâlnirii”.

Tot în weekend au avut loc şi meciurile de baraj pentru menţinerea în Grupa Mondială, cea mai mare surpriză fiind înfrângerea suferită de Spania în faţa Braziliei.

Fără Rafael Nadal şi David Ferrer, ibercii au suferit prima înfrângere pe zgură în Cupa Davis după 15 ani (precedenta înfrângere a venit tot în faţa Braziliei) şi au retrogradat din Grupa Mondială pentru prima oară din 1996.

Statele Unite, Argentina, Australia, Belgia, Canada şi Croaţia au câştigat meciurile din playoff şi vor juca în Grupa Mondială în 2015, în timp ce Columbia, Israel, Olanda, Slovacia, Ucraina şi Uzbekistan se vor afala în Grupa I.

×
Subiecte în articol: Elvetia Franta Cupa Davis Roger Federer
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close