Pentagon: Goana după petrol ameninţă securitatea naţională americană
Goana Americii după petrol este o ameninţare la adresa securităţii naţionale, iar riscul creşte pe măsură ce populaţia lumii ajunge la 7 miliarde, aprecia un consilier militar al Pentagonului, în cadrul unor audieri la Senatul SUA.
Senatorii democraţi au organizat miercuri a doua zi de dezbateri pe teme de energie, trecând de la economie la securitate naţională în încercarea de a promova un act privind schimbarea climatică.
Ameninţarea ar merge de la dependenţa trupelor din Afganistan şi Irak de echipament ce foloseşte produse petroliere, la anii din viitor când temperaturile extreme şi creşterea nivelului mării ar putea duce la o revoltă socială generalizată.
"Nu am ajuns niciodată pe planeta aceasta aproape de 7 miliarde persoane, pe care le vom avea în 2011. Nu am mai avut niciodată nivelul fără precedent al consumului pe cap de locuitor de energie multiplicat cu aceste şapte miliarde," declara Dennis McGinn, membru al Comitetului Militar de Consilieri, compus din amirali şi generali în rezervă.
"Avem mulţi indicatori, avertismente şi tendinţe ce ne spun că schimbarea climatică dăunează securităţii naţionale."
El crede că SUA se confruntă cu riscuri pe mai multe fronturi. "Situaţia energetică a Americii constituie o ameninţare serioasă şi urgentă la adresa securităţii naţionale- militar, diplomatic şi economic."
De altfel, Pentagonul începe să se concentreze din ce în ce mai mult pe ameninţarea pusă de schimbarea climatică.
Laboratoarele militare de cercetare se concentrează pe noi disposiitive de economisire a energiei şi alte modalităţi de a conserva combustibilul pe front. Conflictele din Afganistan şi Irak au demonstrat că dependenţa de combustibil supune trupele americane unor riscuri.
Antena3.ro
- Circulaţia pe Calea Griviţei va fi oprită pân...
- Fabrica de încălţăminte de la Baia-Mare s-a f...
- Isterie în mall. Sute de femei s-au bătut pe ...
- Strada Buzeşti în lucru
- Furtună puternică de nisip în Beijing
- A stat 10 ani cu un burete chirurgical în cor...
- Tinerii din Japonia au făcut jurământ de cre...
- Katherine Heigl aprope să rămână în sânii goi...
- A căzut de pe scenă... de două ori
- Mircea Badea, despre fraierii care se dau mar...
Topul Ştirilor din categoria Externe
- Grecia este în "stare de război" pentru a-şi menţine capacitatea de împrumut 2575 vizualizări
- Un poliţist moscovit a împuşcat trei oameni la metrou (VIDEO) 680 vizualizări
- O fată din Afganistan a rămas fără nas şi urechi pentru că a fugit de la familia care o maltrata (FOTO) 627 vizualizări
- Afganii cer Rusiei daune de război 608 vizualizări
- Ritualul angajării la japonezi ţine o zi întreagă. Se recită imnul firmei şi se fac jurăminte de loialitate (VIDEO) 440 vizualizări














Comentarii