Antena 3 CNN Actualitate Detectorul de cancer, inventat de o româncă, va fi accesibil şi în România

Detectorul de cancer, inventat de o româncă, va fi accesibil şi în România

Detectorul de cancer, inventat de o româncă, va fi accesibil şi în România
Sursa foto: detector
07 Iun 2010   •   19:20

Detectorul de cancer ar putea fi folosit de milioane de români în câteva luni. Dispozitivul, inventat de o româncă, Raluca Van Staden, depistează cancerul în sânge, înainte ca el să se manifeste şi să apară la orice alte teste sau analize. O descoperire revoluţionară ce ar putea salva vieţile a miliarde de oameni din toată lumea.

Senzorul aparatului depistează prezenţa cancerului în sânge, într-un stadiu în care poate fi vindecat în proporţie de 99%. Iar testul e simplu ? constă într-o probă de sânge.

În şase minute pacientul afla dacă este predispus la cancer la sân, gastro-intestinal, de prostată sau cancer ovarian.

Românii vor fi primii care vor beneficia de aceste teste. Detectorul de cancer va fi folosit în cabinetele medicilor de familie, pentru că ei iau primul contact cu pacienţii.

În Europa, cancerul este pe locul doi între bolile cauzatoare de moarte. La fel şi în România. În ultima perioadă s-au înregistrat trei milioane de cazuri noi iar anual un milion şapte sute de mii de decese sunt cauzate de această maladie.

O boală care, în acest moment, este descoperită târziu, de multe ori, prea târziu. Şi analizele sunt destul de complicate. Un examen tomograf costă câteva milioane de lei vechi. O altă metodă de depistare este biopsia, ale cărei rezultate vin în câteva săptămâni, urmată de intervenţii chirurgicale pentru determinarea tumorilor din organism.

Detectorul, invenţia româncei, este rezultatul a 12 ani de cercetare, iar testul va costa câţiva euro.

Pentru descoperire, Raluca Van Staden a fost desemnată cea mai bună femeie inventator din lume. Ea vrea acum să aplice testul şi pentru depistarea leucemiei sau a hepatitei.

Observator

×
Subiecte în articol: pacienti
Parteneri
Mugur Isărescu lasă de înţeles că se va ajunge la îngheţarea salariilor în România
x close