Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a murit. Interlopul a fost executat pe o stradă din București

de Redacția Antena 3    |    04 Aug 2020   •   08:14
Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a murit. Interlopul a fost executat pe o stradă din București

Emi Pian, liderul clanului Duduianu din Capitală, a murit noaptea trecută în urma unui scandal uriaș. Interlopul a fost executat de un rival pe o stradă din București.

"În această dimineață, în jurul orei 03.00, prin apel 112 a fost sesizat un conflict între mai multe persoane, în sectorul 6. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, fiind identificate mai multe persoane.

Doi bărbați au fost transportați la spital, unul dintre ei, în vârstă de 39 de ani decedând. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei", se arată într-un comunicat al Poliției.

Potrivit unor surse, Emi Pian ar fi participat la o partidă de barbut alături de mai mulți interlopi din Capitală, iar la un moment dat, între acesta și alți jucător a izbucnit un scandal.

În vârstă de 39 de ani, liderul clanului Duduianu a fost lovit puternic și a fost transportat în stare gravă la spital. Un alt bărbat, rănit și el, a ajuns, de asemenea, la spital. În ciuda eforturilor depuse de medici, Emi Pian a murit.

Potrivit unor surse, Emi Pian ar fi fost înjunghiat de mai multe ori de un interlop dintr-un clan rival care ar avea porecla 'Napi'. Liderul Duduienilor a fost declarat decedat în jurul orei 05.00, la două ore după ce a fost dat primul apel la numărul de urgență 112.

Cine este Emi Pian, liderul interlop executat pe o stradă din București

Florin Mototolea, cunoscut ca și Emi Pian, este lider al clanului Duduianu din București, unul dintre cele mai cunoscute și influente clanuri din lumea interlopă din România.

Anul trecut, în luna septembrie, Emi Pian a fost așteptat cu lăutari, șampanie și artificii la ieșirea din închisoarea Rahova, acolo unde a executat o pedeapsă pentru cămătărie și șantaj.

Interlopul era cunoscut pentru petrecerile la care cântau Florin Salam sau Adrian Minune.

Polițiștii și procurorii din București au deschis o anchetă pentru depistarea tuturor celor implicați în crima în stil mafiot și pentru prinderea interlopului care l-a ucis pe liderul clanului Duduianu.

x close