Antena 3 CNN Actualitate Inedit O scriitoare a întâlnit un om al străzii, iar după ce au vorbit, s-a întâmplat ceva incredibil. Povestea lor a uimit întreaga lume - VIDEO

O scriitoare a întâlnit un om al străzii, iar după ce au vorbit, s-a întâmplat ceva incredibil. Povestea lor a uimit întreaga lume - VIDEO

O scriitoare a întâlnit un om al străzii, iar după ce au vorbit, s-a întâmplat ceva incredibil. Povestea lor a uimit întreaga lume - VIDEO
Sursa foto: Foto: Captură video/youtube.com
31 Ian 2018   •   15:53

Emmy Abrahamson a scris o carte inspirată după propria viață. În 2006, ea și-a întâlnit sufletul pereche într-o persoană la care nu s-ar fi gândit niciodată dacă nu l-ar fi întâlnit. 

Pe când se afla în Amsterdam, un bărbat zdrențăros, murdar și cu o barbă neîngrijită, pe nume Vic Kocula, s-a apropiat de ea.

 Încă din primele discuții, Emmy povestește că a fost o chimie irezistibilă între ei.

„Nu știam dacă aveam să-l mai văd vreodată, dar eu n-am încetat să mă gândesc la el. Trei săptămâni mai târziu, în Viena, când tocmai împlinisem 30 de ani, a primit un telefon de la Vic, care mi-a spus: «Sunt aici acum». Iar de atunci suntem împreună”, a povestit Emmy, potrivit The Sun

Cei doi au avut o nuntă ca-n povești. Emmy este femeia care i-a schimbat viața lui Vic. Ea a fost cea care i-a dat un nou scop în viață, l-a determinat să renunțe la băutură. Iubirea l-a făcut să fie alt om. Ei au împreună doi copii.
 

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close