Inteligenţa artificială poate evalua riscul de avalanşă la fel de bine ca specialiştii umani, arată un sudiu ce s-a desfăşurat în Elveţia pe parcursul a trei ani.
Mulți dintre telespectatorii Antena 3 CNN s-au întrebat care este semnificația bujorului roșu purtat de prezentatorii și realizatorii TV astăzi, 29 aprilie 2024.
Cu o săptămână înainte de Paște, localnicii din Ibănești, judeţul Mureș stau la coadă la vâltoarea din localitate pentru spălatul covoarelor. Gospodinele spun ca nicio mașină de spălat automată nu curăță la fel de bine ca mașina ecologică din moși-strămoși.
Ceasul de buzunar al celui mai bogat om de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record. Iniţial, estimarea era de până la 200.000 de euro.
O căprioară speriată a ajuns pe Faleza Dunării din Galați. Animalul a suferit câteva răni, iar acum va sta în carantină pentru a fi monitorizată de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor.
În căutarea secretului tinereții sute de companii din industria frumuseții își concentrează în mod continuu toate eforturile. Cu toate acestea, există deja un individ care pare să fi găsit cheile succesului în acest domeniu răvnit de noi toţi.
O floare românească, unică în Europa, este învăluită de legende deosebite și mister. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care aceasta a devenit floarea națională a României.
O femeie din Bucureşti şi-a transformat locuinţa în grădină botanică, din pasiune pentru plante. În colecţia sa, deţine un exemplar care s-a vândut la o licitaţie cu 21.000 de euro.
Locuitorii unui îndrăgit oraş românesc sunt norocoşi să aibă parte de singurul pârâu termal din România. Temperatura acestuia este constantă la 30 de grade Celsius.
Un polițișt din Timiș a surprins un şofer de microbuz în timp ce vorbea la telefon, pe autostradă. Întregul moment a fost filmat cu bodycam-ul. Agentul a transmis, apoi, în mediul online, un mesaj pentru soția bărbatului oprit în trafic.
O pisică fără stăpân, a mers în fața unui spital veterinar din Iași pentru a putea naște. Acolo echipa de gardă a găsit-o și a ajutat-o ca nașterea să fie în siguranță.
Un ritual cu flori de trandafir este atât de puternic încât te va ajuta să atragi banii și dragostea adevărată în viața ta. Este benefic dacă este făcut primăvara.
O pasăre din Bicester, o localitate din comitatul englez Oxfordshire, a învăţat să imite sunetele emise de sirenele maşinilor de poliţie din Regatul Unit.
Există o plantă ornamentală, folosită în amenajarea parcurilor și grădinilor datorită frumuseții și parfumului ei îmbietor. Cu toate acestea, puțini ştiu faptul că aceasta poate fi consumată atât ca atare, cât și în salate.