Antena 3 CNN Actualitate Media Webstyler câștigă pentru al șaptelea an la rând Trofeul Internetics pentru Agenția Anului

Webstyler câștigă pentru al șaptelea an la rând Trofeul Internetics pentru Agenția Anului

Webstyler câștigă pentru al șaptelea an la rând Trofeul Internetics pentru Agenția Anului
24 Noi 2015   •   11:42

Webstyler a fost desemnată Agenția Anului, reușind să câștige patru trofee în cadrul celei de-a XV-a ediții Internetics. În total, 13 agenții au obținut 22 de premii la festivitatea de premiere, ce a avut loc pe 23 noiembrie, la Teatrul Național București.

Premiile pentru Webstyler au fost oferite pentru campania “Arena Fanilor”, care a câștigat în categoriile CULTURE ( în secțiunea Viral Non Video), SOCIAL MEDIA (secțiunea Online PR Special Projects) și INTERACTIVE CAMPAIGNS - Full Digital Campaign, în secțiunea Art, Culture, Media and Entertainment și pentru lucrarea „Mispelling on Sale” pentru Westwood, brand DOMO.

Alte agenții care au urcat pe scenă pentru a-și lua premiile și au fost aplaudate de cei 500 de specialiști în online prezenți la gală au fost: CAP, CohnandJansen JWT, Digital Star & 23, FCB Bucharest, Jazz, Kubis Interactive, Leo Burnett România, Ogilvy Group România, Publicis România, SENIORHYPER și Tribal Worldwide România.

Publicis a plecat acasă cu nu mai puțin de 6 trofee (dar cu punctaj mai mic în total față de Webstyler), dintre care trei pentru campania Pegas Urban Color, două pentru ACR Street View Test și unul pentru aplicația de mobil Orange - 4G Entertainment Subway. Automobil Clubul Roman a mai primit două distincții speciale din partea juriului: Most Creative Client of the Year și Best Use of Technology.

Tribal Worldwide România și Leo Burnett România au obținut câte două trofee, pentru campaniile #MecSaysHiToJunimea (McDonald’s Romania), respectiv Come and vote! (Asociația Pro Democrația) și #Smartists (Bonux 3 ȋn 1).

Brandurile premiate au fost: Active Watch România, Asociația Pro Democrația, Atelierele Pegas, Domo, ING Bank, McDonald's România, Mega Image, Orange România, Penny Market, Procter & Gamble, Romanian Football Federation, SOR (Romanian Ornithological Society) & Natura 2000, Special Olympics Romania și Ursus Breweries.

În competiție au fost înscrise 167 de lucrări, de către 30 de participanți. Acestea au fost jurizate de către 22 de specialiști ai industriei de online. Președintele juriului a fost Tony Högqvist, Executive Creative Director & Founder Perfect Fools din Suedia. Acesta a luat parte și la gala de premiere și s-a arătat încântat de proiectele pe care le-a văzut la jurizare.

"Mai mulți câștigători au dat dovadă de idei puternice, deși au avut la dispoziție bugete mici. Dar creativitatea se naște din restricții. Și, în ciuda limitărilor, această competiție dovedește că există întotdeauna o nevoie de clienți curajoși pentru a crea advertising de calitate”, declară Tony Högqvist.

VEZI AICI LISTA CÂŞTIGĂTORILOR

Fondat şi organizat de către The Institute, Internetics este un festival de branding, marketing şi advertising online, care fixează standardele în comunicarea online din România prin premierea celor mai bune campanii interactive, site-uri şi tool-uri de promovare online şi încurajarea creativităţii şi a strategiei.

Internetics a apărut în 2001, încă de la începutul conturării industriei de online din România, contribuind pe parcursul acestor ani la creşterea şi dezvoltarea acesteia.

The Institute este fondator al Romanian Design Week, DIPLOMA, AdPrint, Internetics, Institute, The Magazine şi Noaptea Agenţiilor, organizator al Effie Awards România și Şcoala ADC*RO.

×
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close