Antena 3 CNN Actualitate Social Dancă: Pentru luna ianuarie, alocaţiile sunt deja majorate cu 3,8%

Dancă: Pentru luna ianuarie, alocaţiile sunt deja majorate cu 3,8%

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat joi că alocaţiile pentru copii au crescut de la începutul acestui an, iar pentru luna ianuarie acestea sunt majorate cu 3,8%.

Dancă: Pentru luna ianuarie, alocaţiile sunt deja majorate cu 3,8%
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    16 Ian 2020   •   18:32

„Deja au crescut alocaţiile de la începutul anului, ca urmare a unui alt proiect al PNL, adoptat în sesiunea trecută, de indexare a alocaţiilor cu 100% din rata inflaţiei şi în acest moment această măsură este bugetată în legea asigurărilor sociale de stat.

Pentru luna ianuarie, alocaţiile vor fi deja majorate cu 3,8%.

Alocaţiile pentru luna ianuarie se plătesc în luna februarie”, a spus Dancă într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Guvernul a adoptat, joi, în şedinţă, ordonanţa de urgenţă pentru prorogarea, până la 1 august, a termenului pentru majorarea alocaţiilor pentru copii.

Citiți și:

ALOCAȚII 2020. Marius Budăi, atac dur după amânarea dublării alocațiilor: Le-am dat soluția legală! Nu vor!

Gabriela Firea: „Este grav tot ceea ce se întâmplă în ţară în ultima perioadă”

 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: alocaţii Ionel Dancă
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close