Antena 3 CNN Actualitate Social Incendiu la penitenciarul Găești. 200 de persoane au fost evacuate

Incendiu la penitenciarul Găești. 200 de persoane au fost evacuate

M.L.
<1 minut de citit Publicat la 10:03 13 Sep 2025 Modificat la 13:18 13 Sep 2025
Mașină de pompieri
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Agerpres

Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineaţă, la Penitenciarul Găeşti. Aproximativ 200 de persoane au fost evacuate, informează ISU Dâmbovița.

ACTUALIZARE 13:17 „În urma cercetărilor efectuate la fața locului, cauza probabilă a producerii incendiului a fost utilizarea unei țigări în locuri nepermise, care a aprins materiale combustibile (hârtie și carton) aflate în interiorul ghenei de ventilație”, a transmis ISU.

Știrea inițială:

„În jurul orei 07:55, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost semnalată producerea unui posibil incendiu la Penitenciarul Găești. La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Găești cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, Detașamentul Titu cu o autoscară și un echipaj SMURD, precum și Garda de Intervenție Vișina cu un echipaj SMURD”, se arată într-un comunicat ISU.

Conform pompierilor, incendiul s-a „manifestat într-o cameră, pe tubulatura de ventilație, unde ardeau materiale textile și hârtii, ceea ce a condus la inundarea cu fum a clădirii”.

Au fost evacuate aproximativ 200 de persoane. Nu au fost identificate victime.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close