Antena 3 CNN Actualitate Social Peste 500 de copii au fost abandonaţi în spitale, în primele şase luni ale anului

Peste 500 de copii au fost abandonaţi în spitale, în primele şase luni ale anului

Peste 500 de copii au fost abandonaţi în spitale, în primele şase luni ale anului
Sursa foto: Foto: Agerpres
28 Sep 2015   •   18:34

Peste 500 de copii au fost părăsiţi în spitale, de la începutul anului până în iunie, potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. 

 
Dintre aceştia, peste 300 au fost părăsiţi în maternităţi, la naştere, aproape 200 în secţiile de pediatrie şi 13 în alte secţii de spital. 
 
Din cei peste 500 de copii părăsiţi, 455 au fost externaţi, însă doar 197 dintre ei s-au întors în familie, în momentul ieşirii din spital, arată aceleaşi date. 
 
Cei mai mulţi au fost plasaţi la asistenţi maternali, câţiva în familii sau în centre de plasament, iar nouă dintre ei au ajuns în centre de primire în regim de urgenţă. 
 
Anul trecut, peste 1.200 de copii au fost abandonaţi în spitale şi doar 400 au fost integraţi în familii.

×
Subiecte în articol: copii copii abandonati spital
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close