Antena 3 CNN Politică AUR propune reducerea TVA la carburanţi: „Aceasta este treapta de urgenţă”

AUR propune reducerea TVA la carburanţi: „Aceasta este treapta de urgenţă”

G.A.
2 minute de citit Publicat la 16:25 09 Mar 2026 Modificat la 16:25 09 Mar 2026
Transportul a crescut cu 407%, rafinarea cu 641%, iar distribuţia cu 50%. Sursa foto: Getty Images

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a anunţat, luni, depunerea unei iniţiative legislative pentru scăderea cotei TVA la combustibili.

Potrivit unui comunicat de presă, măsura propusă are menirea să protejeze agricultorii, antreprenorii, transportatorii şi consumatorii în faţa scumpirilor în lanţ a carburanţilor care se resimt în preţul alimentelor, serviciilor şi bunurilor.

Proiectul de lege prevede că prima etapă ce fi implementată în primele trei luni prevede o scădere TVA de la 21% la 5%.

„Aceasta este treapta de urgenţă. Dă un şoc pozitiv economiei exact în momentul de impact maxim. Protejează imediat consumatorii, fermierii care sunt în plină campanie agricolă de primăvară şi transportatorii care plătesc azi cu 35% mai mult pe motorină”, a declarat deputatul AUR Florin Popovici.

De asemenea, proiectul de lege prevede că începând din luna a patra va intra în vigoare cea de a doua etapă, respectiv revenirea TVA la 9%.

„Nu este o scumpire, ci o normalizare. Preţul rămâne semnificativ sub nivelul cu TVA de 21%. Între timp, boom-ul economic generat de trei luni de TVA la 5% se propagă deja în economie cu un decalaj de două - trei luni, deci românii simt efectul pozitiv tocmai când se face tranziţia”, a mai spus Popovici, potrivit comunicatului.

Deputatul AUR a susţinut că această măsură are şi un efect anti-inflaţionist "pentru că nu face decât să scadă inflaţia cu 0,8 până la 2 puncte procentuale, va duce la o creştere în PIB de 0,5 - 0,8% în timp ce datoria rămâne la cota de 56% din PIB". 

Acesta a mai atras atenția că în lipsa unei intervenții din partea statului, economia națională riscă să ajungă în recesiune.

„O neintervenție nu face altceva decât să ducă la o creștere a inflației cu 12-14%, dobânzile vor crește, implicit, acestea vor antrena o creștere a ratelor la credite cu 200 până la 400 de lei. Practic, asistăm la o intrare în recesiunea economiei românești”, a adăugat Florin Popovici.

Potrivit inițiatorilor, mecanismul propus se regăsește aplicat cu succes și în alte state din Uniunea Europeană.

„Polonia în 2022 a redus TVA la combustibili de la 23% la 8%, o reducere mai agresivă decât a noastră. Germania, Belgia, Spania, Irlanda, toate au aplicat reduceri similare în criza energetică din 2022. Comisia Europeana a autorizat fiecare dintre aceste masuri”, a mai spus Florin Popovici.

„Costul inacțiunii este comparabil sau mai mare decât costul acestei măsuri. Dacă nu se intervine și barilul ajunge la 120 de dolari, statul economisește 8-10 miliarde din TVA neredusă, dar pierde tot atâția miliarde din încetinirea economică”, a subliniat deputatul AUR.

În final, „reprezentanții AUR solicită Guvernului Bolojan să nu blocheze această inițiativă legislativă și să asculte de vocea milioanelor de români care plătesc aproape 60% din prețul benzinei doar pe taxe”, se mai arată în comunicat.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole