Antena 3 CNN Actualitate Inedit Blestemul clopotului îngropat de la Mănăstirea Chiajna

Blestemul clopotului îngropat de la Mănăstirea Chiajna

Cele mai înfiorătoare legende ale Capitalei se învârt în jurul ruinelor Mănăstirii Chiajna din Giuleşti-Sârbi. Crime, dispariţii stranii şi boli groaznice – toate au fost puse de localnici pe seama bisericii abandonate, în ultimele două secole, imediat după ce a fost construită.

Ca să ajungi la mănăstirea Chiajna trebuie să calci pe cadavre, în cel mai adevărat sens, pentru că ruinele ei se află în imediata vecinătate a două cimitire.

Şi groapa de gunoi care a paralizat cu mirosul ei tot cartierul Giuleşti-Sârbi are şi ea farmecul ei, pentru dacă n-ar fi existat, poate că nu aflam de la cei mai „împământeniţi” locuitori ai satului, care scormonesc zilnic munţii de gunoaie, care sunt adevăratele legende care stau în spatele acestui lăcaş ce a „murit” odată cu epidemia de ciumă, in jurul anului 1800.

Potrivit legendei, preoţii nu au apucat să slujească niciodată aici, din cauză că mănăstirea a fost atacată de turci înainte de a fi sfinţită.

Crime şi fantome, toată lumea ştie despre ele că s-ar fi întâmplat aici, dar foarte puţini au văzut cu ochii lor. Nu şi Constache Tătaru, un barbat de-o vârstă venerabilă, care se poate jura că ceea ce a văzut nu e rodul imaginaţiei lui.

Continuarea, pe historia.ro.

Subiecte în articol: blestem
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Trandafir, bărbatul deghizat în femeie care a făcut ravagii în România