Continentul european suportă, zilele acestea, efectele unui nou val de căldură, notează Agerpres, care citează DPA.
În Spania, meteorologii au confirmat că joi, 3 septembrie, s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din ţară de la începutul anului. Termometrele au indicat 45,7 grade Celsius.
Această valoare extremă a fost înregistrată în oraşul El Granado, din sudul Andaluziei, la graniţa cu Portugalia, a precizat serviciul meteorologic de stat AEMET.
Temperatura consemnată a doborât şi recordul anterior pentru o zi din septembrie, stabilit în 2016 în oraşul Montoro, tot din Andaluzia.
Canicula sufocă Spania și în septembrie
Meteorologii spanioli preconizează că vremea se va menţine mai caldă decât media lunii septembrie, cu temperaturi în jur de 40 de grade în weekend şi pe parcursul săptămânii viitoare, în special în văile râului Ebro şi în sud.
În cunoscuta destinație de vacanţă Mallorca se estimează că temperaturile de până la 36 de grade vor persista la începutul săptămânii.
Anul acesta, AEMET a înregistrat patru valuri de căldură în Spania, din iunie. Serviciul clasifică un val de căldură ca atare dacă o perioadă de vreme foarte caldă durează cel puţin trei zile, nu este limitată local, iar temperaturile sunt semnificativ peste media normală.
Căldura a fost apăsătoare în Spania aproape toată vara, aşa-numitele "nopţi tropicale", cu temperaturi de până la 30 de grade, dovedindu-se deosebit de supărătoare pentru populație. Nici măcar o baie în Marea Mediterană nu a fost de natură să aducă o senzaţie răcoritoare. În largul insulei Mallorca, o temperatură record a apei, de peste 33 de grade, a fost înregistrată în august.
Noi incendii de vegetație în Franța. Țara a consemnat cea mai călduroasă vară din istoria sa
Franța suferă, și ea, din cauza noului val de căldură. În departamentele din sudul țării a fost decretat Cod Portocaliu de caniculă, cu temperaturi de 38 - 40 de grade Celsius.
În departamentul Aude, un incendiu de vegetație declanșat la Puilaurens, era activ, vineri, după ce a distrus 120 de hectare. 150 de pompieri și mai multe aeronave echipate pentru stingerea incendiilor au fost mobilizate în regiune.
? L'incendie de Puilaurens, dans l'Aude, est toujours actif et a parcouru 120 hectares
— Association Prévention & Signalement Feux De Forêt (@asso_psfdf) September 4, 2026
150 soldats du feu sont mobilisés
✈️ 8 Canadair, 3 Dash-8 et 1 HBE sont mobilisés
__
? Dagmara Radosc
?Évitez le secteur
?Facilitez l'accès aux secours pic.twitter.com/zQwfp3Jfc1
Țara a înregistrat cea mai fierbinte vară de când au început măsurătorile, în urmă cu mai bine de un secol, a anunțat joi Monique Barbut, ministrul Mediului.
Pompierii au luptat cu incendiile de vegetație pe tot parcursul verii, chiar și în regiunile în mod normal mai reci și mai umede din nord și Bretania. În paralel, Franța a cunoscut unul dintre cei mai secetoși ani din istorie. Un incendiu gigantic a devorat pădurile din apropierea orașului Bordeaux și a forțat un sfert de milion de oameni să își părăsească locuințele.
În alte părți ale Europei, din Italia până în Regatul Unit, sute de milioane de oameni au înfruntat temperaturi extreme începând din iunie, în contextul în care vechiul continent are cel mai rapid ritm de încălzire din lume.
Temperaturile europene cresc cu o viteză dublă față de media globală din anii '80, potrivit Serviciului European pentru Schimbări Climatice Copernicus.