Programul „Capitală Europeană a Culturii”, lansat în 1985, ar putea fi schimbat. Potrivit unei noi propuneri, începând din anul 2034, și orașele din țări care nu fac parte din Uniunea Europeană (UE), dar participă la programul Creative Europe sau sunt asociate acestuia, ar putea candida pentru acest titlu, scrie Euractiv.
Propunerea a fost anunțată joi și se concentrează pe cinci schimbări principale.
Una dintre cele mai importante este planificarea pe termen lung. Din momentul în care depun cererea, orașele vor trebui să se gândească la ce se va întâmpla după anul în care vor fi în centrul atenției. De asemenea, se vor confrunta cu mai multe verificări ulterioare pentru a vedea dacă au îndeplinit cu adevărat promisiunile.
Acest proces de verificare va stabili dacă vor primi Premiul Melina Mercouri, care se acordă numai în cazul în care un oraș își îndeplinește angajamentele asumate în timpul procesului de selecție. Premiul poartă numele fostei ministre grece a culturii, care a propus programul „Capitala Europeană a Culturii” în 1985.
În 2026, titlul de „Capitală Europeană a Culturii” este deținut de două orașe: Oulu, din Finlanda, și Trenčín, din Slovacia. Oulu și-a construit programul în jurul temei „Cultural Climate Change”, în timp ce Trenčín pune accent pe ideea de curiozitate și pe legăturile dintre oameni, cultură și spațiul urban.
Noua propunere va fi negociată în continuare de Parlamentul European și guvernele statelor membre reunite în Consiliul UE, iar un acord final este așteptat până la jumătatea anului 2027.