Antena 3 CNN Actualitate Educație "A debuta", ce trebuie să ştim pentru a folosi corect verbul. Pe cuvânt, cu Ana Iorga

"A debuta", ce trebuie să ştim pentru a folosi corect verbul. Pe cuvânt, cu Ana Iorga

Ana Iorga a prezentat la rubrica Pe cuvânt câteva exemple în care verbul "a debuta" este folosit greşit.

de Georgiana Adam    |   

"L-am auzit ieri pe Octavian Jurma vorbind despre valul al cincilea al pandemiei.

"Valul 5 a debutat încă de săptămâna trecută.", spunea. A început adică. Iată că nu scăpăm de verbul "a debuta" în tot felul de situaţii nepotrivite.

De ce nepotrivite? Pentru ca "a debuta" nu e sinonim cu a începe în orice situaţie.

Potrivit DEX, a debuta se foloseşte în domeniul artistic: a-şi face debutul într-o carieră, pe scenă; putem spune despre un autor ca debutează atunci când publica prima lucrare.

Deci valul cinci nu a debutat, ci a început, a venit, a ajuns la noi. Să stiti că se tot foloseste greşit a debuta şi-n alte situatii: Festivalul debutează cu un spectacol de lumini, Campania electorală a debutat cu un incident.

 Şi debut se foloseşte impropriu în română. Debutul pandemiei, debutul campaniei. Or, debut = început, intrare într-o profesie, într-o activitate (artistică, literară etc.); operă, lucrare care constituie acest început.

CORECT: Muzicianul a debutat la Untold. Mulţi actori celebri au debutat la Teatrul Naţional. Romanul lui de debut a avut mare succes. Nu ştiu de ce preferăm a debuta în locul lui a începe. Verbul e din franceză şi se referă tot la domeniul artistic. Nici in engleză lucrurile nu stau chiar diferit.

Debut înseamnă tot începutul unei cariere în domeniul artistic şi lansarea unui produs nou de catre o companie. Deci nu cred că am copiat sensul din engleză. Cred ca ni se pare pur si simplu că a debuta e mai elegant decat a începe. Nu e. Înseamna altceva. 

Este nerecomandat să spunem că 'Valul 5 a debutat încă de săptămâna trecută".

DEX a debuta = a-şi face debutul într-o carieră, pe scenă; (despre un autor) a publica prima lucrare.

DEX debut = început, intrare într-o profesie, într-o activitate (artistică, literară etc.); operă, lucrare care constituie acest început.

CORECT: Muzicianul a debutat la Untold. Mulţi actori celebri au debutat la Teatrul Naţional. Romanul lui de debut a avut mare succes", a explicat Ana Iorga.

Subiecte în articol: Pe cuvânt, cu Ana Iorga debut
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște