Există un contrast tulburător de-a lungul coastei de vest a Africii de Sud. O călătoria de 800 de kilometri din Cape Town spre nord începe cu priveliști de o frumusețe naturală remarcabilă și apoi se transformă într-un peisaj asemănător unei suprafețe selenare. Urmele lăsate de o industrie a diamantelor extrem de profitabilă nu sunt doar fizice. Comunitatea locală Nama, sărăcită, se întreabă ce s-a ales de bogățiile pe care pământul lor le-a oferit. „În familia noastră, obișnuiau să-i învețe pe copii să numere cu diamante”, spune un bprbat, citat de BBC.
O parte din sutele de milioane câștigate a fost folosită la dezvoltarea țării, însă în zonă nu se văd rezultatele. Nama, care trăiesc de o parte și de alta a graniței dintre Africa de Sud și Namibia, sunt urmașii populațiilor indigene nomade Khoi și San, considerați primii locuitori ai acestei regiuni.
”Totul s-a degradat, clădirile s-au prăbușit. Șomajul e uriaș”
Deși au câștigat, în urmă cu mai bine de două decenii, o bătălie juridică privind drepturile asupra pământului și minelor în Richtersveld, parte a Namaqualand, mulți din comunitate susțin că nu au văzut încă niciun beneficiu.
„Nu e de muncă, asta e problema. Totul s-a degradat, clădirile s-au prăbușit. Șomajul e uriaș”, Andries Josephs, care a lucrat aici acum două decenii înainte să fie concediat.
Industria diamantelor din această parte a regiunii a intrat în declin în ultimii ani. La aproximativ un kilometru de o mină părăsită se află o zonă rezidențială cu câteva case, o biserică dărăpănată și un spital cu ferestre sparte pe alocuri. Planul de dezvoltare al autorității locale descrie infrastructura de apă și electricitate ca fiind „degradată”, și drumurile nereparate, ceea ce afectează accesul la servicii precum îngrijirea medicală.
Acum un secol, descoperirea unor pietre prețioase de către căutători de comori la sud de râul Orange, care astăzi face parte din granița Africii de Sud cu Namibia, a declanșat o adevărată febră a diamantelor. Dar Nama știau deja de existența diamantelor. „În familia noastră, obișnuiau să-i învețe pe copii să numere cu diamante”, spune Martinus Fredericks.
În 2012, bătrânii Nama l-au numit lider al lor în Africa de Sud. Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, spune că aceștia l-au îndemnat să lupte pentru recuperarea pământurilor strămoșești. Nama au fost cândva păstori și negustori, până când „coloniștii europeni au venit și le-au perturbat modul de viață”, potrivit lui Fredericks.
După ce diamantele au fost descoperite în anii 1920, Nama au fost îndepărtați de pe pământurile din jurul râului Orange. Până în 1994 nimic nu s-a schimbat. Noul guvern condus de Congresul Național African (ANC) a menținut poziția anterioară, potrivit căreia binele general era servit prin împărțirea bogăției diamantelor generate în aceste zone cu restul țării. Nama nu au fost mulțumiți, iar nemulțumirea persistă până astăzi.
„Te duci într-o zonă ca Richtersveld… și vezi că oamenii nu au nimic. Sunt șomeri. Trăiesc de pe o zi pe alta și nu există perspective reale. Nu sunt împotriva dezvoltării, dar aceasta trebuie făcută în așa fel încât comunitatea să beneficieze ca partener”, spune Fredericks.
Un proces care a dat câștig de cauză comunității Nama
Lucrurile ar trebui să fie diferite. După o luptă juridică de cinci ani cu statul și compania minieră de stat Alexkor, ajunsă până la cea mai înaltă instanță a țării, judecătorii au decis în favoarea comunității Nama în 2003. Curtea Constituțională a spus că Nama au un drept inalienabil asupra pământului lor strămoșesc și asupra drepturilor la mineralele de acolo.
Totuși, patru ani mai târziu, Alexkor a încheiat o înțelegere cu Asociația de Proprietate Comunitară Richtersveld (CPA), care ar fi reprezentat Nama, prin care compania a primit 51% din drepturile minerale, iar 49% au revenit comunității și unei entități numite Richtersveld Mining Company.
Însă Fredericks susține că CPA nu a reprezentat Nama și că acordul a fost încheiat fără consimțământul comunității în ansamblu. El afirmă că, la 20 de ani distanță, ei încă nu au profitat de această înțelegere sau de vreo bogăție generată de-a lungul deceniilor, în ciuda hotărârii Curții Constituționale.
Alexkor contestă această afirmație, declarând într-un punct de vedere transmis BBC că este „incorect să se spună că comunitatea nu a beneficiat de pe urma revendicării terenului”. Compania a transmis că a plătit 11 milioane de dolari „ca daune reparatorii” către Richtersveld Investment Holding Company (RIHC) pe o perioadă de trei ani, precum și 2,9 milioane de dolari ca grant pentru dezvoltare.
Dar președinta consiliului de administrație al Alexkor, Dineo Peta, care a preluat funcția la începutul acestui an, a recunoscut că firma „știe că comunitatea nu a primit întregul beneficiu economic al operațiunilor”. Într-un interviu pentru BBC, ea a pus acest lucru pe seama „proastei administrări și a abuzurilor” din cadrul Alexkor.
Conducerea anterioară a fost vizată de o anchetă a unei comisii speciale privind ceea ce a fost numit „capturarea statului”. Raportul comisiei din 2022 a constatat că au fost fapte de corupție, dar nu s-a ajuns la condamnări.
Ce s-a întâmplat cu banii transferați către CPA
Un parlamentar, Bino Farmer, a spus că, în cadrul unei informări, Comisia selectă pentru agricultură, reformă funciară și resurse minerale a aflat de la departamentul de dezvoltare rurală că Asociația de Proprietate Comunitară Richtersveld (CPA) nu a primit niciun ban. El a adăugat că „a ieșit la iveală și faptul că peste 17,6 milioane de dolari au fost plătite de departament, iar oamenii din comunitate nu au primit nimic”.
CPA nu a fost prezentă la audiere, însă președintele comisiei a spus că organizația „și-a exprimat nemulțumirea, afirmând că departamentele naționale relevante nu au sprijinit suficient implementarea ordinului Curții [Constituționale]”.
BBC a contactat CPA în repetate rânduri, pentru a afla ce s-a întâmplat cu banii, dar nu a primit niciun răspuns. „[Noi] ar fi trebuit să fim într-o situație mult mai bună, pentru că suntem custodele original al pământului”, spune Fredericks.
Dincolo de bani, liderul comunității are o altă preocupare: mediul. „Companiile mari vin, răscolesc pământul, iau tot ce pot și apoi pleacă fără să facă reabilitarea, lăsând comunitatea care primește terenul doar cu probleme legat de minerit. Oamenii Nama obișnuiau să exploateze ei înșiși, dar au făcut-o sustenabil: știau cum să folosească resursele din pământ, dar și cum să repare pământul după ce îl foloseau.”, a spus el.
Daunele lăsate în urmă de mineritul comercial sunt greu de ignorat
Unele mine au rămas abandonate. În schimb, se văd clar urmele extracției: pământul a fost săpat, lăsând în urmă un peisaj inestetic.
De exemplu, o mină din Hondeklipbaai, deținută cândva de gigantul minier Trans Hex, părea abandonată. Aceasta nu face parte din zona Richtersveld, dar este totuși considerată pământ Nama. Într-o scrisoare către BBC, Trans Hex a spus că a vândut situl în urmă cu cinci ani, însă, cât timp „a deținut dreptul minier, a respectat obligațiile legale, inclusiv să asigure integral resursele financiare necesare reabilitării zonelor miniere”.
Dar, odată ce a vândut situl, Trans Hex a adăugat că nu mai este responsabilă de reabilitare.
Un alt gigant minier, De Beers, spune că a transferat responsabilitatea pentru refacerea mediului. Totuși, într-un e-mail către BBC, compania a precizat că „în cadrul acordului de vânzare din 2023 cu Kleinzee Holdings, De Beers Consolidated Mines s-a angajat să aloce 50 de milioane de rand (3 milioane de dolari) pentru a sprijini lucrările de reabilitare din zonă”.
Temerile acum sunt că degradarea mediului s-ar putea extinde spre sud, pe măsură ce companiile miniere avansează treptat de-a lungul coastei.
BBC a solicitat departamentului de silvicultură, pescuit și mediu un punct de vedere privind acuzațiile că multe companii miniere nu reabilitează suficient terenurile pe care le exploatează. Dion George, care a fost ministru până luna trecută, a refzuat să comenteze.
Noul ministru, Willie Aucamp, aflat în funcție de mai puțin de o lună, a spus că nu are suficiente informații pentru a comenta. Însă Fredericks e clar: „Guvernul trebuie să ne dea înapoi ce e al nostru”. Pentru a schimba lucrurile, el a început o acțiune în instanță împotriva CPA, grupul care ar fi trebuit să gestioneze situația în numele comunității sale, susținând că acesta nu a fost constituit corect. „Un popor Nama nu poate fi un popor Nama fără control asupra pământului Nama. Un om Nama nu poate fi separat de pământul Nama din cauza legăturii intrinseci dintre om și pământ.”