Vremea se încălzește în toată țara. Astfel, în următoarele zile se vor înregistra temperaturi de vară în mai multe regiuni din zonă. Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a explicat, luni, la Antena 3 CNN unde vor fi peste 30 de grade și de când revin ploile.
Potrivit directorului ANM, în Capitală vor fi temperaturi de până la 29 de grade, iar cele mai ridicate temperaturi din acest episod de căldură vor fi înregistrate în vestul şi sud-vestul ţării.
Miercuri va fi cea mai caldă zi a săptămânii, cu maxime de 33-34 de grade în unele zone din vest şi sud-vest.
„Partea de vest și sud-vest a țării va beneficia, cu ghilimelele de rigoare, de ceea ce înseamnă valorile termice cele mai mari din acest prim val de căldură.
Astăzi contăm pe valori la scara întregii țări, între 23 până la 31 de grade Celsius, cu o maximă în jurul a 28-29 de grade în Capitală, mâine 32 de grade, pentru ca ziua de miercuri să reprezinte cea mai caldă zi din acest episod și din această săptămână, având în vedere temperaturile care pot atinge în partea de vest sud-vest 33, posibil izolat 34 de grade, chiar și în Capitală nu excludem să ne apropiem de 29 de grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu.
Potrivit ANM, după acest episod de căldură, vremea se va răci temporar joi şi vineri, când temperaturile vor coborî spre valorile normale pentru această perioadă, de aproximativ 24-25 de grade Celsius.
„O scădere a regimului de temperatură o vom resimți pe parcursul zilelor de joi și vineri, la valori apropiate de normalul datei din calendar, cel mult până la 24-25 de grade Celsius, însă la final de săptămână temperaturile vor crește din nou și contăm pe valori peste 25, 26, chiar 27 de grade.
Cum spuneam, zilele de joi și vineri, odată cu masa de aer mai rece vin și cu precipitații, averse torențiale însoțite de descărcări electrice, posibil intensificări ale vântului și, nu în ultimul rând, izolat și căderi de grindină. Așadar, o alternanță pe parcursul acestei săptămâni de la zile foarte călduroase, o ușoară răcire de scurtă durată, după care finalul primăverii în continuare cu temperaturi în creștere”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM.