ASSMB (Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București), Corul Madrigal și Galeria Madrigal aduc în prim-plan terapia prin artă.
Un eveniment cu totul special va avea loc pe 7 mai, la Galeria Madrigal de pe Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, în București, marcând deschiderea expoziției „Culorile Minții”.
Aceasta reunește picturi realizate de copiii aflați în îngrijire la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, unitate administrată de Primăria Capitalei prin ASSMB.
Evenimentul face parte din parteneriatul „Madrigal pentru spitale”, o inițiativă care promovează terapia prin artă ca formă de sprijin emoțional pentru pacienți și suport moral pentru aparținători și personalul medical.
Intrarea este liberă, iar programul de vizitare este:
- Vineri, 8 mai: 16:00 - 19:00
- Sâmbătă, 9 mai: 15:00 - 19:00
- Duminică, 10 mai: 10:00 - 16:00