DIICOT are dovezi solide privind acuzațiile de trădare formulate împotriva celor din conducerea Comandamentului „Vlad Țepeș”, scrie jurnalistul Dan Andronic, într-un editorial publicat în Evenimentul Zilei.
„Primul dintre ele vizează relațiile membrilor din conducerea Comandamentului “Vlad Țepeș” cu reprezentanții ambasadei Rusiei la București, în special cu atașatul militar și adjunctul acestuia. Prin tradiție, ofițeri de spionaj militar, adică aparținând GRU. Aici se disting gen. (r) Radu Theodoru, Adrian-Robertino Dinu și gen. (r) Ștefan Mateescu, ultimul se recomandă ca fost general SIE. Vizitele la ambasadă, consfătuirile cu atașatul militar rus și adjunctul acestuia, indicațiile pe care le primeau în privința statului și obiectivelor organizației sunt clar evidențiate în materialul DIICOT. Cei trei nu erau niște naivi, știau exact ce fac, căutau sfaturi și relații la Ambasada Rusiei, nemavorbind despre faptul că cel puțin Mateescu, ca fost ofițer de informații, avea reprezentarea clară a demersurilor”
Continuarea, pe evz.ro.