Antena 3 CNN Economic Brand de ţară De la Prahova la Tokyo și New York: vinul românesc se impune ca brand de țară

De la Prahova la Tokyo și New York: vinul românesc se impune ca brand de țară

Georgiana Adam
4 minute de citit Publicat la 13:07 22 Sep 2025 Modificat la 17:03 21 Oct 2025
Vinul românesc capătă tot mai mult gust... internațional. Sortimentele produse în crama Budureasca ajung în peste 20 de ţări, de la Belgia și Japonia, până în SUA și Canada. sursa foto: Getty

Vinul românesc poate deveni un adevărat brand de țară. O demonstrează un producător din Dealu Mare, județul Prahova, care și-a deschis drumurile către peste 20 de piețe internaționale. Astăzi, 15% din vânzările sale provin exclusiv din exporturi – o performanță greu de obținut, având în vedere că, multă vreme, străinii priveau vinul românesc ca pe un produs ieftin.

Pe piața internă, însă, strategia a fost diferită. Aici, competiția este acerbă, iar succesul se câștigă greu, prin calitate și perseverență. Care a fost rețeta acestei afaceri de succes, aflați în următorul material din Brand de Țară.

„Secretul acestui vin este timpul. Producerea lui durează – e învechit în butoaie cel puțin un an. Are arome intense de fructe, cu un aer sofisticat și note olfactive bogate de fructe de pădure”, explică Stephen Donnelly, oenolog.

Vinul românesc capătă tot mai mult gust... internațional. Sortimentele produse în crama Budureasca ajung în peste 20 de ţări, de la Belgia și Japonia, până în SUA și Canada.

„Când am început noi, erau extrem de puțini crame din România interesate de export. Noi am fost printre pionieri și întotdeauna am avut dezideratul ăsta de a câștiga piețe externe. Inițial au fost eforturi financiare proprii, destinate orientate către participări la târguri în cea mai mare parte, însă imediat ce au devenit disponibile fonduri europene pentru astfel de proiecte am accesat”, declară CEO-ul Budureasca, Olga Miloiu.

Pe piața din România, compania a ales o altă strategie. Un calendar Advent cu 24 de sticle de vin în miniatură, câte una pentru fiecare zi până la Crăciun. De la câteva sute de unități vândute la prima ediție, s-a ajuns la mii la cea de-a a doua, iar în 2025 produsul intră în a treia ediție, deja disponibilă la marii retaileri.

„Adaptăm produsele. Dacă s-a schimbat profilul gustativ al consumatorului, trebuie să producem pe gustul lui”, mai spune Olga Miloiu.

Calitatea a fost cea care a diferențiat vinurile de la viile din Dealul Mare. Peste 500 de medalii de e aur, argint și bronz au fost obținute la concursuri internaționale cu degustare în orb. Un exemplu că vinul românesc poate trece granițele și deveni parte din ceea ce numim astăzi un brand de țară.

Viile Budureasca: vinuri românești care cuceresc lumea

În inima regiunii Dealu Mare, o investiție pornită de la zero a transformat un deal cu viță de vie într-un reper al vinului românesc. Cu peste 18 milioane de euro investiți, jumătate din fonduri europene, brandul cucerește astăzi piețe din întreaga lume și devine un simbol al succesului construit cu pasiune și viziune.

Din viile Budureasca, aflate în inima regiunii Dealu Mare, ies anual peste 3,5 milioane de litri de vin. Poziționate pe paralela 45, asemenea regiunilor Bordeaux sau Burgundia, viile beneficiază de condiții ideale pentru vinuri premium. Însă nimic nu ar fi fost posibil fără investiții pe măsură.

"Noi am plecat de la zero, nu am avut nimic în această zonă. Am cumpărat bază materială, am cumpărat terenuri, am cumpărat plantații pe care ulterior le-am supus la procesul de reconversie și restructurare, unde am investit peste 6 milioane de euro în aceste plantații", a spus Dumitru Vârgă, administrator viile Budureasca.

A urmat construirea unei crame moderne, de peste 5.000 de metri pătrați, parțial îngropată, dotată cu săli de degustare și magazin propriu.

"Proiectul inițial a fost de 6 milioane de euro, la fel cu o finanțare de 2 milioane de euro de euro fonduri europene, iar ulterior prin proiecte de modernizare succesive s-au mai cheltuit încă 2.800.000 euro. Este o cramă în care s-a investit pe aproape 9 milioane de euro", a subliniat el.

Astăzi, vinurile ajung în sute de locații din România și în peste 20 de țări, iar Budureasca devine un exemplu clar că vinul românesc poate fi un adevărat ambasador al brandului de țară.

Povestea de succes a uneia dintre cele mai apreciate crame din România

Povestea uneia dintre cele mai apreciate crame din România a început în 2006, cu doar 50 de hectare de vie. Astăzi, suprafața s-a extins la 275 de hectare, de unde ies peste 30 de tipuri de vinuri – de la roșii, roze și albe, până la spumante lucrate după rețete tradiționale franțuzești. În spatele cifrelor stă însă o amintire din copilărie, o bucurie simplă care l-a atras pe Domente spre lumea vinului. 

 „Perioada de recules a strugurilor venea cu o atmosferă de sărbatoare și această amintire mi-a rămas întiparită în minte și cred ca această amintire a făcut să intru într-o afacere viticolă”, spune Domente Vasile, acționar Budureasca.

„Practic a fost o pasiune și pasiunea asta încet-încet a devenit serioasă, așa încât în următorii patru-cinci ani, din nevoia de scalare a business-ului, au fost cumpărate suprafețe noi, în completare. 

Au fost păstrate viile foarte valoroase și vechi, din care și astăzi producem vinurile, să zic, foarte frumoase și foarte valoroase și apreciate la concursuri internaționale, dar în mare parte a fost supusă de conversiei”, a declarat Olga Miloiu, CEO Budureasca.

Iar când pasiunea stă la baza afacerii, apar și rezultatele. În 2024, compania care se ocupă de producerea vinului, dar și cea care are în activitate partea comercială, au avut cumulat o cifră de afaceri de 62 de milioane de lei.

Pornind din rădăcinile autentice ale pământului românesc și din respect pentru tradiție, Crama a reușit să aducă pe piață vinuri de calitate, apreciate atât pe plan local, cât și internațional și să devină un adevărat brand de țară.

 

Citește mai multe din Brand de ţară
» Citește mai multe din Brand de ţară
TOP articole