Antena 3 CNN › Actualitate › Justiție › Decizie definitivă a Înaltei Curți: Gazoductul strategic Tuzla-Podișor poate prelua gazele de la Neptun Deep

Decizie definitivă a Înaltei Curți: Gazoductul strategic Tuzla-Podișor poate prelua gazele de la Neptun Deep

M.L.
2 minute de citit Publicat la 21:40 05 Noi 2026 Modificat la 22:44 05 Noi 2026
Proiectul gazoductului Tuzla-Podișor, cu o lungime de 308 kilometri, este unul strategic, în valoare de peste 500 de milioane de euro, care va prelua gazele din Neptun Deep și le va introduce în Sistemul Național de Transport (SNT). Foto: Agerpres

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor, informează Agerpres. Gazoductul va prelua gazele din perimetrul Neptun Deep, din Marea Neagră.

„La 4 noiembrie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat Decizia nr. 4768/2026, definitivă, prin care a respins ca nefondate atât recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj, cât și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor. În acest litigiu au avut calitatea de pârâte Transgaz, Ministerul Energiei (ME) și Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP)”, a anunțat, într-un comunicat Ministerul Energiei.

Proiectul gazoductului, cu o lungime de 308 kilometri, este unul strategic, în valoare de peste 500 de milioane de euro, care va prelua gazele din Neptun Deep și le va introduce în Sistemul Național de Transport (SNT).

Conducta este deja finalizată și pusă în funcțiune, iar producția din Marea Neagră este programată să înceapă în 2027. Potrivit ministerului de resort, orice întârziere a acestui proiect ar fi însemnat întârzierea accesului României la o resursă proprie, cu impact direct asupra securității energetice și asupra costurilor pe care le suportă consumatorii și economia.

Prin această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut soluția Curții de Apel Cluj din 29 mai 2025 (Sentința nr. 279, dosar nr. 139/33/2025), când judecătorii au admis excepția prescripției dreptului material la acțiune. Bankwatch formulase mai multe plângeri prealabile succesive, cu același obiect, la intervale diferite de timp, în încercarea de a menține deschisă calea unei acțiuni în anulare și de a putea interveni oricând în derularea proiectului. Instanța a constatat însă că dreptul material la acțiune era prescris, soluție rămasă definitivă în urma respingerii recursurilor.

„Acțiunile de acest tip, care vizează blocarea sau întârzierea unor proiecte de infrastructură energetică deja avansate și care respectă procedurile legale, generează costuri suplimentare, consumă resurse administrative și judiciare și întârzie punerea în valoare a resurselor proprii. În final, cei care suportă consecințele sunt românii - prin prețuri mai ridicate și printr-o dependență mai mare de importuri”, subliniază comunicatul.

Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a arătat, în context, că în cazul proiectului Neptun Deep se păstrează prioritățile, respectiv consolidarea securității aprovizionării și crearea premiselor pentru tarife mai mici pentru consumatori și industrie.

„În ceea ce privește proiectul Neptun Deep, prioritățile mele rămân aceleași: să aducem gazele din Marea Neagră în economia românească, să consolidăm securitatea aprovizionării, fără a avea un impact semnificativ asupra mediului înconjurător și să creăm premisele unor tarife mai mici pentru consumatori și industrie. Mulțumesc echipelor juridice de la Transgaz și Ministerul Energiei pentru rigoarea cu care au gestionat acest dosar”, a declarat Dumitru Chisăliță.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole