Antena 3 CNN Politică INTERVIU. „Moscova nu doarme niciodată”. Cum încearcă Rusia să „transnistrizeze” Republica Moldova printr-un război hibrid

INTERVIU. „Moscova nu doarme niciodată”. Cum încearcă Rusia să „transnistrizeze” Republica Moldova printr-un război hibrid

Anamaria Nedelcoff
7 minute de citit Publicat la 23:45 24 Sep 2025 Modificat la 12:06 25 Sep 2025
„Rusia are bani nelimitați”, spune jurnalistul Dumitru Pelin. sursa foto: Getty

Republica Moldova este prinsă într-o confruntare nevăzută, dar extrem de periculoasă: un război hibrid dus de Federația Rusă prin bani, propagandă și rețele de influență. Jurnaliștii de la Nord News s-au infiltrat timp de cinci luni într-o structură coordonată de ONG-ul „Evrazia”, fondat de oligarhul fugar Ilan Șor și susținut de Kremlin.

Dumitru Pelin, producător și jurnalist Nord News, a explicat, într-un interviu pentru Antena3.ro, cum s-a desfășurat această investigație sub acoperire, ce tehnici de manipulare sunt folosite pe TikTok, cum circulă banii – cash și criptomonede – și care ar fi consecințele dramatice dacă partidele proruse ar câștiga alegerile.

„Am înțeles că treaba miroase altfel”

Reporter: Cum ați ajuns să vă infiltrați în această rețea și care a fost momentul cheie în care v-ați dat seama că aveți în față o operațiune de amploare și nu doar câțiva agitatori pe Telegram?

Dumitru Pelin: La sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai, am reușit să luăm legătura cu o sursă care a fost amendată pentru trădare de patrie și s-a ales cu o amendă de aproape 2.000 de euro. Ea ne-a invitat pe un chat Telegram, numit Hackathonul tehnologiilor electorale. Și de acolo a început povestea.

Am trecut un test. Iar când au început instrucțiunile propriu-zise, când au intrat în combinație consultanți politici de diferite categorii – de la publiciști până la sociologi și formatori de opinie – am înțeles că treaba miroase altfel și că sunt niște interese ascunse.

Organizatoarea era Ana Denisenko, reprezentantă a ONG-ului Evrazia, fondat de Ilan Șor, fugar penal supus sancțiunilor internaționale pentru imixtiuni în treburile Republicii Moldova.

Manipulare prin sondaje și narațiuni ascunse

Reporter: Care au fost primele metode de manipulare pe care le-ați descoperit?

Dumitru Pelin: Prima etapă a fost manipularea prin sondaje de opinie. Un formular tipic era: a crescut prețul la curent electric. Dacă l-ați vedea în fața dumneavoastră pe președintele Parlamentului, ce i-ați spune? Sunt sondaje de manipulare care nu dau bine.

Pe platforma InfoLeader – o chestie detașată de organizatorul Hackatonului –  am fost învățați cum să construim mesaje manipulative, cum să ducem lumea în eroare prin narațiuni clare. Exemple: „Republica Moldova merge în Uniunea Europeană, dar vedeți că sunt prețurile ridicate? Maia Sandu se plimbă prin Uniunea Europeană, dar noi nu avem ce mânca”.

Un lucru specific: nu se vorbea niciodată direct despre războiul ruso-ucrainean. Dar erau lansate mesaje ascunse: „Maia Sandu sau partidul de la guvernare vor să ne bage în război”. Care război? Noi suntem un stat pașnic, neutru, care nu a atacat pe nimeni.

Ținta principală: tinerii de pe TikTok

Reporter: Care este publicul-țintă al acestor mesaje? Și de ce funcționează aceste povești?

Dumitru Pelin: Ținta sunt tinerii de pe TikTok, Instagram, poate și Telegram, Facebook. Sunt mesaje video, clare, de până la 45 de secunde, cu tag-uri speciale, publicate la ore precise. Odată agregate de TikTok, ajung exact la publicul-țintă.

Sunt tinerii nu citesc, stau toată ziua pe telefon și nu sunt interesați de viața politică sau socială. Dar și persoanele în etate sunt vizate, pentru că au timp. Li se bagă sub ochi clipuri generate de AI – voce, text, imagine – cu un mesaj clar, care schimbă percepția realității. Ăsta este și scopul Federației Ruse: să schimbe percepția oamenilor, să nu se uite moldoveanul spre Occident.

Noi suntem într-un plin război hibrid. Și nu știu de ce autoritățile au permis să se desfășoare aceste alegeri parlamentare. Dacă Rusia lansează 300 de atacuri, Republica Moldova este în stare să riposteze la 100. Ce facem cu restul? Cine ne ajută?

„Rusia are bani nelimitați”

Reporter: Despre ce resurse financiare este vorba?

Dumitru Pelin: Din discuțiile cu experții de la WatchDog, e vorba de peste 300 de milioane de euro sau dolari în aceste alegeri. Rusia are bani nelimitați. Noi, Republica Moldova, nu avem cum să facem față financiar.

Ei folosesc cash și crypto. De exemplu, la un contract de 10.000 de euro, 2.000 apar oficial, restul sunt în plic. Am descoperit că mulți bani veneau prin criptomonede, deși acestea sunt interzise în Republica Moldova.

Reporter: În investigația voastră, ați arătat că nu ați putut descoperi identitatea anumitor coordonatori ai rețelei. Aveți idee cine ar putea fi acei oameni? Pentru că în zilele noastre este nevoie de cunoștințe tehnice destul de bune pentru a fi „o fantomă” pe internet, pentru a nu lăsa amprente digitale.

Dumitru Pelin: Sunt niște consultanți politici, polit-tehnologi, psihologi, băieți bine instruiți, din Federația Rusă, care au un accent specific celor din Federația Rusă. Noi putem determina asta.

Implicare directă în România

Reporter: În investigația voastră ați găsit indicii și despre România?

Dumitru Pelin: Da. Într-o discuție, o reprezentantă a Partidului Moldova Mare a mărturisit că la alegerile din România au fost implicate 65 de persoane. Vorbim de coordonatori, specialiști. Diana Cearskaia, responsabilă de PR pentru acest partid – acum este reținută – a spus că are un dosar. Știa exact cine a lucrat, cum și câți bani au fost plătiți. Eu cred că acei oameni pot fi din Federația Rusă, ca instructori, care să mobilizeze o rețea întreagă. Ea a spus că dacă ar avea bani să contracteze acel grup, ea ar câștiga bătălia pe rețelele sociale în fața partidului de guvernare. Ea ar fi cu PAS la același nivel.

„Am predat banii cu proces-verbal”

Reporter: Toți banii pe care i-ați primit i-ați predat autorităților. Ce fac autoritățile mai departe?

Dumitru Pelin: Noi am tratat această anchetă ca pe o aventură de scurtă durată. Când am văzut că treaba se îngroașă, am apelat la instituțiile de forță, că am fi putut să ne trezim noi complici. Am apelat la Centrul Național Anticorupție. Toți banii adunați i-am predat Centrului Național Anticorupție, cu acte de predare-primire. De exemplu, 50.000 de lei – echivalentul a 2.500 de euro – și 180 de euro, remunerație pentru materiale publicate pe site-ul nostru, în limba rusă și în limba română, marcate cu „p”.

Acești bani nu s-au regăsit în rapoartele Comisiei Electorale Centrale. Eu cred că este un motiv suficient pentru sancționare.

„Ne este frică pentru familii”

Reporter: Acum, că rețeaua a fost dezvăluită, nu vă este teamă? Că oamenii aceia știu cine sunteți în acest moment.

Dumitru Pelin: Ne este frică pentru familii, dar nu pentru noi. Ne-am pus mereu întrebarea: dacă nu noi, atunci cine? Acesta e blestemul jurnaliștilor: să scoată la lumină ce alții nu pot sau nu au voie să arate.

Rusia lui Putin și scenariile pentru Moldova

Reporter: Cum vedeți implicarea Rusiei în tot acest proces?

Dumitru Pelin: Ne pare rău că acest stat agresor se implică în treburile interne. Ar trebui să se îngrijească de stabilitatea politică și economică din țara lor. Și să cheltuie sutele de milioane de euro pe care îi varsă în Republica Moldova pe drumuri în Federația Rusă, spitale, școli. Pentru că eu în anii de studenție am avut ocazia să văd Rusia. Și nu-i atât de frumoasă Rusia cum ne-o desenează Putin.

La 100 de kilometri de Moscova, Rusia e mizerie, latrine, iarba e până la gât și mașinile stau parcate în niște case de lemn care se dărâmă. Rusia autentică e Rusia fără sisteme de canalizare, fără apeducte, fără iluminat stradal. Să nu aveți impresia că Rusia lui Putin înseamnă măreție și rachete Iskander. O țară care nu poate inventa un pix, o furculiță sau un laptop nu are cu ce să se laude. Despre ce măreție vorbim? Da, ei sunt buni la spălat creiere și la propagandă.

Tot ce au pus în aplicare în Republica Moldova poate fi repetat oricând și în România sau în alte țări din Uniunea Europeană – dar mult mai sofisticat. Ei au antrenament deja. Există o vorbă: Moscova nu doarme niciodată. Sunt neobosiți.

În spatele întregului mecanism stă șeful adjunct al aparatului președintelui Federației Ruse, Serghei Kirienko. Este un tip fără scrupule.

Care ar fi cel mai rău scenariu

Reporter: Care ar fi scenariul cel mai grav dacă partidele proruse câștigă?

Dumitru Pelin: Cel mai sumbru scenariu este ca Republica Moldova să fie restructurată astfel încât diaspora, considerată un element occidental, o să își piardă influența în politică, nu va mai avea drept de vot. Iar jurnaliștii și ONG-urile să fie declarați „agenți străini”. Mitingurile ar fi interzise. În Federația Rusă, oamenii sunt ridicați de pe stradă pentru o simplă foaie albă. În Republica Moldova poți face asta, în fața Guvernului, primăriilor, oricărei instituții. Nimeni nu vă va spune nimic. Am trăi o „transnistrizare”, o federalizare forțată, sub influența Rusiei.

Noi vrem altceva: să stăm la aceeași masă cu popoarele Uniunii Europene, să circulăm liber, să vorbim limba pe care o dorim, să nu ni se spună „vorbește doar în rusă”. Am trecut prin asta în perioada sovietică și nu vrem să ne întoarcem acolo.

„Trebuie să mergem la vot”

Reporter: Care este mesajul pentru cetățenii moldoveni?

Dumitru Pelin: Cea mai mare greșeală ar fi neparticiparea la vot. Tinerii trebuie să iasă la urne. Uniunea Europeană nu înseamnă doar bani, înseamnă reguli, drumuri bune, educație și medicină de calitate. Respecți regulile – câștigi. Nu le respecți – pierzi. Asta e.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole