Vreme de cinci luni, jurnaliștii de investigații de la Nord News, o publicație din Republica Moldova, s-au infiltrat într-o rețea de influență, construită în jurul ONG-ului „Evrazia”, legat de condamnatul fugar Ilan Șor, și au documentat – din interior – cum se recrutează tineri, cum se fac „sondaje formatoare”, cum se pompează conținut politic în social media și cum se ocolesc regulile cu plăți în numerar sau crypto.
Recrutarea
Totul a pornit pe Telegram, cu invitații de tip call-to-action, arată jurnaliștii:
„Stimați participanți ai programului „LIDERII EVRAZIEI”, mă bucur să vă adresez propunerea de a participa într-un nou proiect educațional. Pe cei interesați de dezvoltare în domeniul procesului electoral îi rog să-mi scrie în privat. Ne va face plăcere să colaborăm”.
După un chestionar minimal, accesul e imediat. Pe 29 mai, administratoarea NordNews, Olga Dolgopolîi, intră în „Hackathonul tehnologiilor electorale”.
„Sunt administratoare la NordNews. M-am infiltrat în această rețea pentru a afla cât mai multe informații în vederea unei investigații jurnalistice. Pe toată durata infiltrării mele am interacționat cu toți participanții și organizatorii”, explică aceasta.
O lună a durat programul de instruire ce a vizat tineri cu vârste între 18 și 35 de ani, în principal din Republica Moldova. Webinarele au avut loc de două ori pe săptămână, iar organizatorii și participanții urmau să se vadă față-n față abia la sfârșitul programului.
„Programul nostru se numește „Hackathonul tehnologiilor electorale”. Principalii noștri participanți sunt tineri din diferite țări ale Eurasiei, cu accent pe … Procesul electoral care are loc acum pe continentul eurasiatic este în Moldova. În principiu, accentul este pe Moldova”, a declarat unul dintre așa-zișii „experți”, Dmitri Novikov.
Experții: polit-tehnologi cu experiență în propagandă
Aproape toți trainerii sunt conectați la Asociația Rusă a Consultanților Politici (RAPK), „Școala Superioară de Economie” și Academia Rusă de Economie Națională și Administrație Publică (RANEPA).
„Așadar, nu e vorba de o listă întâmplătoare de traineri, ci de o rețea structurată de polit-tehnologi ruși cu experiență în campanii, agitație și lucru cu psihologia maselor. Menționăm că identitatea unor coordonatori și experți nu a putut fi stabilită: nu apar în spațiul mediatic și își ascund atent informațiile despre ei”, mai arată jurnaliștii.
Aceștia au fost cei care, timp de o lună, au îndoctrinat participanții, pornind de la teme „soft” (leadership, creativitate) și ajungând treptat la tehnici de manipulare a opiniei publice și mobilizare electorală.
Polit-tehnologul Alexei Vertunțov le explica concret cum funcționează „caruselele” electorale: „Când se cumpără o anumită pătură marginalizată a populației… primești o sticlă de vodcă… Astfel de „carusele” se organizează în masă; există tehnici, abordări, reguli de construire, există chiar specialiști cu un ficat foarte puternic, care reușesc în câteva luni să stabilească dialog cu această pătură a populației”.
Cum se trece de la „training” la operațiuni pe teren
După „absolvirea” Hackathonului, participanții sunt împinși direct pe teren. Olga devine „brigadieră”, își face o echipă de circa 20 de persoane și organizează patru acțiuni între iunie și septembrie (Chișinău, Bălți și sate din proximitate).
Sarcinile: „sondaje formatoare” și măsurarea simpatiilor politice, împletite cu narațiuni anti-guvernamentale. Uneori li se cere chiar să filmeze „în Comrat”, deși echipa nu a ajuns niciodată în autonomia găgăuză.
Banii, logistica și ocolirea regulilor
Plata oamenilor de teren e standardizată: 600 de lei de persoană pentru sondaje și 1.500–2.000 lei/lună pentru responsabilul de echipă. Transferurile se fac „fără urme”: numerar, carduri rusești, crypto.
Vicepreședintele CEC, Pavel Postică, spune limpede că astfel de sondaje, făcute fără autorizare, pot fi încadrate ca publicitate politică sau electorală neautorizată și sancționate. Practic, ceea ce pare sociologie este, în realitate, propagandă calibrată.
„Info Lider” și mașinăria de propagandă a TikTok--ului
În paralel cu „sondajele”, rulează proiectul „Info Lider” – o fabrică de clipuri anti-PAS/anti-Sandu pentru TikTok, Facebook și Instagram, cu promisiuni de până la 5.000 lei/lună per creator. Coordonatorii cer conturi false, „brief-uri” tematice și live-uri din stradă, inclusiv de la proteste.
„Agenda noastră… este, în principiu, anti-PAS și anti-Sandu… Primim comanda și o executăm”, explică unul dintre coordonatori.
Voluntariat cu acte la Partidul „Moldova Mare”
Când brigadierii vin la „instrucțiajul” din Chișinău, descoperă că adresa este sediul Partidului „Moldova Mare”. Li se propune să semneze contracte de „voluntariat”. În teren, linia dintre ONG, platformă civică și partid dispare deliberat: mesajele circulă, banii circulă, iar responsabilitatea legală se pulverizează.
Banii încasați de jurnaliști sub acoperire au fost predați procurorilor
Pentru a documenta întreg mecanismul financiar, redacția a acceptat contra cost o ofertă de promovare venită de la reprezentanți ai „Moldova Mare”: producătorul NordNews, Dumitru Pelin, a încasat 180 de euro pentru publicarea a patru materiale (în română și rusă).
Pe parcursul infiltrării, reporterul sub acoperire a primit în total circa 50.000 de lei (în MDL și USD) pentru activități de teren și de conținut. Toți banii — inclusiv cei 180 de euro — au fost predați integral Centrului Național Anticorupție, cu acte.
Pe baza probelor, autoritățile au deschis dosare și au reținut zece persoane, printre care și pe Alina Juk, coordonatoarea rețelei.