Antena 3 CNN Externe Program-pilot în Marea Britanie: stagii militare plătite pentru tineri, fără ca aceștia să fie obligați la final să rămână în armată

Program-pilot în Marea Britanie: stagii militare plătite pentru tineri, fără ca aceștia să fie obligați la final să rămână în armată

A.N.
2 minute de citit Publicat la 23:45 27 Dec 2025 Modificat la 23:45 27 Dec 2025
militari getty
Armata britanică are deja un program de tip internship militar, însă interesul a fost redus în ultimul an, cu doar zece înscrieri. sursa foto: Getty

Ministerul Apărării din Marea Britanie pregătește un program destinat tinerilor sub 25 de ani, asemănător unui an de pauză planificat între școală și viața profesională („gap year”), care să îi familiarizeze devreme cu mediul militar și cu tipul de pregătire oferit de forțele armate britanice. Ideea face parte dintr-o strategie mai amplă, în care apărarea este privită ca un efort care implică întreaga societate, scrie The Guardian.

Guvernul a confirmat că aproximativ 150 de tineri vor fi selectați pentru proiectul-pilot, care ar urma să înceapă în martie 2026. Stagiile vor fi plătite și vor dura doi ani, însă autoritățile nu au anunțat încă nivelul remunerației. Planul este ca, după lansare, programul să fie extins la peste o mie de participanți anual. Tinerii nu vor fi trimiși în operațiuni de luptă și nu vor fi obligați să rămână în armată după finalizarea perioadei de instruire; scopul este ca ei să dobândească abilități transferabile, utile și în alte domenii.

Ministrul Apărării, John Healey, a explicat că inițiativa le va „oferi tinerilor din Marea Britanie o mostră din abilitățile și pregătirea incredibile disponibile în armată, Royal Navy și RAF”.

„Pe măsură ce familiile se adună în această perioadă a anului, iar tinerii se gândesc la viitorul lor, vreau ca oportunitățile excepționale oferite de forțele noastre armate să facă parte din această discuție din casele din întreaga țară”, a adăugat el.

Concret, schema armatei ar presupune 13 săptămâni de pregătire de bază incluse în programul de doi ani. Marina ar urma să ofere un program de un an, axat pe instruire „independentă de profesie”, iar pentru RAF încă sunt analizate opțiunile.

Contextul politic și de securitate joacă, evident, un rol important. Recent, șeful Statului Major al Apărării, mareșalul aerian Sir Rich Knighton, a declarat că „fiii și fiicele” Marii Britanii ar trebui să fie „pregătiți să lupte” și a cerut un efort comun al societății pentru protejarea țării în fața amenințărilor venite dinspre Rusia.

Armata britanică are deja un program de tip internship militar, însă interesul a fost redus în ultimul an, cu doar zece înscrieri.

În schimb, modelul australian – unde un program similar pentru tinerii între 17 și 24 de ani a atras în 2023 peste 600 de participanți, dintre care mai mult de jumătate au ales apoi să rămână permanent în armată – este considerat un exemplu de succes. Guvernul britanic a spus deja că îl privește ca sursă de inspirație și crede că o opțiune pe termen mai scurt ar putea atrage mai multe femei și tineri din comunitățile minoritare.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close