Mirabela Grădinaru, prima doamnă a României, a povestit momentul în care l-a cunoscut pe președintele Nicușor Dan. "M-a atras felul lui de a fi, de a privi și de a se raporta la oameni", a spus ea, la Digi24.
Mirabela Grădinaru a povestit că, în seara în care l-a întâlnit pe Nicușor Dan, trebuia să plece acasă, în Vaslui, însă a fost rugată de o prietenă să iasă într-un club din Capitală, celebru atunci printre tineri.
"Îmi aduc aminte foarte bine seara în care l-am întâlnit, în condițiile în care pe zi fusesem la Gara de Nord, îmi luasem bilet pentru a pleca acasă pe după-amiază și între timp s-a întors din Franța o prietenă foarte bună care fusese plecată cu bursă Erasmus. Mi-a zis Mirabela, în seara asta mergem în Club A. I-am zis nu se poate, pentru că eu am bilet la tren (...) A insistat și până la urmă am renunțat la drumul către Vaslui", a povestit Mirabela Grădinaru.
Astfel, ea spune că a fost atrasă de "felul lui de a fi, de a privi și de a se raporta la oameni".
"M-a atras felul lui de a de a fi, de a privi și de a se raporta la oameni. Într-un club în care era foarte aglomerat, cu foarte mult fum, pentru că atunci încă se fuma în club, el era foarte relaxat și cu o privire foarte caldă, era foarte atent atât la oamenii din jur. Mi-a acordat o atenție foarte mare și recunosc că m-a atras foarte mult și părul lui creț. Avea un păr mai lung atunci când l-am întâlnit și mi s-a părut fascinant", a spus ea.
Mirabela Grădinaru a adăugat că, după prima întâlnire între Nicuşor Dan şi părinţii ei, tatăl ei i-a spus că "e un băiat bun".
"A fost suficient", a concluzionat ea.