Antena 3 CNN Externe Mapamond Un român și-a făcut ascunzătoare în plafonul mașinii. Ce au găsit polițiștii: ”Credeam că e tutun”

Un român și-a făcut ascunzătoare în plafonul mașinii. Ce au găsit polițiștii: ”Credeam că e tutun”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 06:00 07 Mar 2026 Modificat la 06:00 07 Mar 2026
spatele unei dube cu usile deschise
În interior se aflau 48 de pachete, însumând 84,2 kilograme de marijuana. Foto: Getty Images

Doi cetățeni români, veniți din Spania și obișnuiți să facă curse regulate cu pasageri și colete, au ajuns în fața judecătorilor după ce autoritățile franceze au descoperit zeci de kilograme de droguri ascunse în vehiculul cu care circulau, scrie L'Indépendant.

Camioneta lor a fost oprită de vameși la un sens giratoriu din Banyuls-sur-Mer. Diferența suspectă dintre acoperiș și plafonul interior al autoutilitarei le-a atras imediat atenția agenților. O placă era fixată cu șuruburi, iar după ce unul dintre ele a fost scos, mirosul puternic de cannabis a umplut vehiculul. Pasagerul a cedat rapid și le-a arătat anchetatorilor mecanismul prin care se deschidea ascunzătoarea. În interior se aflau 48 de pachete, însumând 84,2 kilograme de marijuana.

În fața instanței, cei doi români au încercat să explice situația. Proprietarul camionetei a declarat că efectua transporturi nedeclarate de persoane și colete între Spania și România. Își aștepta clienții într-o parcare din Almería, unde era cunoscut de comunitate. Pentru că și-a pierdut permisul de conducere, angajase un șofer.

Acesta a susținut că un alt român i-ar fi cerut să transporte aproximativ 70 de kilograme de tutun, pentru suma de 600 de euro, ofertă pe care a acceptat-o. A mai afirmat că autoutilitara, cumpărată în urmă cu doi ani, avea deja acel plafon fals amenajat și că abia recent și-ar fi dat seama de existența lui.

Pachetele emanau un miros puternic și nu puteau fi confundate cu tutunul

Judecătorii au pus însă sub semnul întrebării versiunea lor. Cum de nu au simțit mirosul în momentul încărcării pachetelor? Și de ce nu au eliminat plafonul fals dacă știau de existența lui? Șoferul declarase în timpul audierilor că bănuia că angajatorul său are legături cu persoane periculoase, însă în instanță a susținut că nu știa că transportă droguri și că a crezut că este vorba despre tutun.

Procurorul a respins aceste explicații: pachetele erau transparente, emanau un miros puternic și nu puteau fi confundate cu tutunul. În plus, șoferul recunoscuse anterior că bănuia implicarea șefului său în activități ilegale. Pentru ambii inculpați, acuzarea a cerut câte doi ani de închisoare cu executare.

Avocații au pledat pentru pedepse mai blânde. „A bănui nu înseamnă a ști”, a argumentat unul dintre apărători, susținând că probele sunt insuficiente pentru o condamnare atât de severă. Celălalt avocat a cerut proporționalitate, afirmând că proprietarul ar fi fost înșelat la rândul său.

După deliberări, instanța a decis condamnarea la doi ani de închisoare cu executare pentru proprietarul camionetei și la 18 luni pentru șofer.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close