Zeci de pasageri ai companiei Ryanair au rămas pe aeroportul din Lanzarote, în Spania, după ce cursa lor spre Marea Britanie a decolat fără ei, pe fondul aglomerației de la controlul de frontieră, scrie The Standard.
Zborul FR4756 a plecat de pe aeroportul César Manrique-Lanzarote cu destinația Bristol Airport aproape pe jumătate gol. Problemele au apărut în zona destinată pasagerilor din afara Spațiului Schengen, unde aceștia trebuie să stea la coadă pentru ștampilarea pașapoartelor.
Potrivit publicației locale La Voz de Lanzarote, întârzierile au dus la situații tensionate. Personalul companiei aeriene ar fi început să scoată bagajele pasagerilor care nu ajunseseră la timp la poartă, operațiune care a durat aproape o oră, după care aeronava a decolat, lăsând în urmă aproximativ 89 de persoane.
Avionul a plecat din Insulele Canare la ora 15:15 și a ajuns în Regatul Unit cu o întârziere de 52 de minute.
Presa spaniolă relatează că nu este pentru prima dată când se formează cozi uriașe la controlul pașapoartelor în Lanzarote, situație care a provocat în repetate rânduri întârzieri și nemulțumiri în rândul călătorilor.
Ce spune compania
Reprezentanții Ryanair au declarat că întârzierile de la controlul pașapoartelor din 25 februarie au făcut ca mai mulți pasageri să piardă zborul către Bristol. Compania susține că acei călători care s-au prezentat la poarta de îmbarcare înainte de închiderea acesteia au fost primiți la bord, alături de cei aproximativ 90 de pasageri care au ajuns la timp.
Nu este clar ce s-a întâmplat ulterior cu persoanele rămase pe aeroport, cât au fost nevoite să aștepte sau dacă au fost cazate peste noapte.
După închiderea îmbarcării, lista oficială a pasagerilor este semnată și transmisă comandantului aeronavei, iar procedura nu mai poate fi reluată. Călătorii care pierd zborul pot opta pentru reprogramare contra unei taxe de 100 de lire sterline.
Incidentul readuce în atenție problemele de pe aeroportul din Lanzarote. În februarie 2025, sosirea simultană a 17 zboruri din afara Uniunii Europene a dus la blocaje majore, deoarece toți pasagerii au trebuit să treacă prin controlul de frontieră pentru ștampilarea documentelor.
José Valle, președintele Camerei de Comerț din Lanzarote și La Graciosa, a avertizat că implementarea noului sistem EES (Entry Exit System) ar putea genera „blocaje serioase” dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare.