Antena 3 CNN Actualitate Media Ion Cristoiu, atac furibund la adresa ziarului în care scrie

Ion Cristoiu, atac furibund la adresa ziarului în care scrie

Ion Cristoiu ia în calcul renunțarea la colaborarea cu ziarul Evenimentul Zilei, după ce a renunțat la funcția de director editorial. Motivul: nu este de acord cu campania anti-Dragnea pe tema legii defăimării.

"Despre cum am ajuns eu director onorific şi am făcut şi ce-am dres în această funcţie onorifică (nu sînt plătit nici măcar cu un pumn de seminţe pentru funcţia asta!) n-am scris pînă acum. Acum cînd cer în chip public să fiu scos din funcția asta, luînd în calcul și o încetare a colaborării cu ziarul, simt nevoia să explic de ce am acceptat funcția de director onorific. Colaborez cu un comentariul zilnic la Evenimentul zilei de vreo cinci ani.Oricum, de cînd a venit Dan Andronic în fruntea ziarului. Colaborarea mea s-a limitat strict, din punctul meu de vedere, la trimiterea unui text înainte de ora 20, ca să prindă ediția tipărită a ziarului, și din cel al redacției la a mi se publica textul fără nici o modificare sau cerere de modificare.

Dintre toate site-urile și ziarele, Evenimentul zilei, ziarul la care eu eram trecut director onorific și ziarul cu pretenții de echidistanță, se angaja într-o campanie de militantism politic împotriva unui partid, făcînd jocurile unui alt partid. E greu de spus cît de tare urăsc implicarea presei în campanii de militantism bolşevic împotriva unui politician, a unui partid, gen: Semnaţi petiţia on-line! Ieşiţi în stradă! Să dăm jos Guvernul!

Băieţii ăştia de la Evenimentul zilei au nişte interese. E treaba lor ce interese au. Doar să nu mă ia pe mine de prost. Prostul care le girează cu numele punerea ziarului în slujba unor interese politice străvezii. Dat fiind că n-am nici un canal de comunicare cu actuala conducere a Evz, folosesc această cale pentru a anunţa:
Cererea mea de a fi scos din funcţia de director onorific", a scris Ion Cristoiu, pe blog.

Subiecte în articol: Ion Cristoiu Evenimentul Zilei
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept