Antena 3 CNN Externe O stagiară NATO a fost arestată în Belgia, fiind suspectată de spionaj

O stagiară NATO a fost arestată în Belgia, fiind suspectată de spionaj

A.E.D.
<1 minut de citit Publicat la 11:13 25 Iul 2026 Modificat la 11:23 25 Iul 2026

O cetăţeană canadiană de origine chineză, stagiară la NATO, a fost arestată joi de poliţia judiciară federală belgiană pentru suspiciuni de "spionaj în beneficiul unei ţări terţe", a anunţat sâmbătă parchetul federal belgian, citat de AFP, conform Agerpres.

Stagiara lucra la cartierul general strategic al Puterilor Aliate în Europa ale NATO (SHAPE), la Mons.

"Ea este suspectată că făcea spionaj în profitul unei ţări terţe şi de participare la o organizaţie criminală", a indicat parchetul federal într-un comunicat.

"Suspecta atrăsese atenţia serviciilor de securitate ale SHAPE, care au denunţat faptele la Serviciul General de Informaţii şi Securitate (SGRS)", a continuat parchetul, fără alte precizări despre natura faptelor.

După deschiderea dosarului, parchetul a încredinţat ancheta poliţiei judiciare federale din Charleroi, care a efectuat joi percheziţii la domiciliul suspectei, precum şi la locul său de muncă.

Judecătorul de instrucţie a plasat-o vineri pe suspectă sub mandat de reţinere.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole