Pe plaja micului lac sărat din Sloviansk, unde apele cu proprietăți medicinale oferă un moment de alinare departe de violența frontului aflat la doar câțiva kilometri, discuțiile despre un posibil acord teritorial al Ucrainei, vehiculat la summitul din Alaska de vineri, par întunecate și irealiste, arată un reportaj CNN.
„Simt că pur și simplu mă desprind de realitatea asta”, spune jurnalistul local Mykhailo, între două scufundări în apă, de pe nisipul plajei străjuită de un mare adăpost anti-bombă din beton. Bombardamentele sunt frecvente aici, iar Mykhailo glumește numind locul „Salt Lake City-ul din Sloviansk”.
Însă propunerea Kremlinului către trimisul special al SUA, Steve Witkoff, de a accepta un armistițiu în schimbul părților din Donbas pe care Rusia nu le-a cucerit încă ar însemna că acest oraș, și altele din jur, ar putea deveni brusc teritoriu rusesc. Chiar și pe această plajă liniștită, vestea a provocat ceea ce Mykhailo numește „panică”.
„Mulți dintre prietenii mei vor să rămână aici, dar toți va trebui să plecăm. Dar, sincer, nu cred că se va întâmpla”, spune el.
Există un spirit de sfidare, dar și conștientizarea că diplomația de mare miză pe care o poartă președintele SUA, Donald Trump, cu liderul rus Vladimir Putin ar putea eșua la fel de repede cum a fost pregătită.
„Ce a făcut Trump greșit a fost că l-a scos din noroi. L-a scos și i-a spus «Vladimir, vreau să vorbesc cu tine. Pur și simplu îmi place de tine». Nu i-a păsat că în fiecare zi mor ucraineni”, spune Mykhailo.
Pentru Ludmila, care ajunge la apă într-un scaun cu rotile acționat cu brațele, lacul sărat înseamnă câteva clipe de plutire ce îi alină durerile provocate de rănile suferite după ce a călcat pe o mină, acum doi ani. Durerea zilnică o lasă complet indiferentă față de diplomație.
„Acolo, mint”, spune ea, făcând un gest disprețuitor din mână. „Pentru ei, totul e un spectacol. Hotărăsc un lucru, spun altceva și fac altceva. Așa a fost mereu politica”.
În întregul Donbas, vestea unui posibil acord între Witkoff și Kremlin – confuză în detalii și respinsă imediat de Kiev – a adâncit neliniștea oamenilor deja marcați de război.
Sloviansk a fost cucerit prima dată de „separatiștii” sprijiniți de Moscova în 2014, apoi eliberat de armata ucraineană. În vestul orașului au fost săpate în grabă noi tranșee, pregătindu-se pentru eventualitatea ca ofensiva rusă să îl amenințe din nou. Puțini și-ar fi imaginat însă că principalul lor aliat, Statele Unite, ar putea lua în calcul ideea de a „oferi” acest teritoriu.
În maternitatea din oraș – singura funcțională pe o rază de kilometri – Taisiya își mângâie fiica, Assol, născută duminică într-o lume unde riscurile de a rămâne în Sloviansk s-au multiplicat.
„Am văzut știrile”, spune ea. „Ar fi foarte rău. Dar nu avem nicio influență. Nu va fi decizia noastră. Oamenii își vor pierde casele”.
„Războiul i-a prins acolo”
Nașterile și morțile continuă. Moartea Sofiei Lamekhova este deosebit de dureroasă. Părinții ei, Natalia și Sviatoslav, s-au bucurat când ea și soțul său, Mykyta, au ales să locuiască la Kiev cu fiul lor nou-născut, Lev.
„Am vrut să fie mai departe de linia frontului. Aici, în Sloviansk, sunt atacuri cu drone și bombardamente în fiecare zi”, spune Sviatoslav.
Dar cei trei au murit în urma prăbușirii blocului lovit de un atac aerian pe 31 iulie, la Kiev. Sofia era însărcinată în trei luni și urma să vină la Sloviansk pentru a-și anunța prietenii.
„Au plecat din calea războiului și era liniște acolo, dar războiul i-a prins acolo”, spune Natalia. Sviatoslav adaugă: „E imposibil să accepți asta ca om. E imposibil să accepți pierderea copiilor.”
Cu o zi înainte să moară, Sofia îi spusese mamei sale că „vrea mult să vină la Sloviansk să dea vestea și să împărtășească bucuria”. Acum, Natalia vorbește despre „întoarcerea” fiicei într-un alt fel: la înmormântare, alături de soț și copil, în cimitirul de la marginea orașului.
Cuplul nu poate părăsi Sloviansk – aici e casa lor, dar și locul unde oferă alimente și apă localnicilor, mai ales bătrânilor singuri, dependenți de ajutoare.
Gara cea mai apropiată e la Kramatorsk, capitala de facto a zonei controlate de Ucraina din Donbas, un oraș plin de viață civilă și militară. Aici, un atac aerian a distrus recent o clădire centrală, iar atacurile cu drone sunt frecvente. Totuși, orașul pulsează de urgența supraviețuirii în război.
Luni, trenul din Kiev sosește în sunet de sirene. Pe peron, unii sosesc, alții pleacă. Printre cei care așteaptă este Tetyana, în lacrimi, alături de soțul ei, Serhiy, luptător într-o unitate de tancuri, care a primit două zile libere pentru a-și sărbători ziua de naștere.
„Mai bine nu venea”, spune el, încercând să o liniștească.
Tetyana nu e interesată de negocierile internaționale. „Știți care e visul meu? Doar ca soțul meu să vină acasă. Nu mă interesează teritoriile. Vreau doar să fie în viață și să vină acasă”.