Un câine din rasa Corgi a devenit viral pe TikTok, datorită prieteniei sale cu peștii familiei. În momentul în care Morty vede că peștii din specia Koi au dispărut din iazul stăpânilor acesta intră în panică.
Românii vor putea plăti cu cardul la mai mulți comercianți, după ce numărul operatorilor economici care vor fi obligați să monteze sisteme de plată prin POS va crește, începând din 1 ianuarie 2023, când intră în vigoare cele mai recente modificări legislative în domeniu.
Experții propun o metodă pentru a afla dacă oamenii trăiesc într-un program de calculator, după ce fizicienii s-au chinuit zeci de ani să explice de ce Universul a început cu condiții potrivite pentru ca viața să evolueze.
Comisia Europeană a propus astăzi un mecanism de corecție a pieței pentru a proteja întreprinderile și gospodăriile din UE împotriva episoadelor de prețuri excesiv de ridicate la gaze în UE.
Războiul din Ucraina va continua în 2023! Este declarația unui înalt oficial NATO. Secretarul Secretarul general adjunct al Alianței, Mircea Geoană, spune că nu se întrevăd "condiţii pentru un minim de teren unde să se poată ajunge la negociere Rusia-Ucraina".
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții băncilor cu care am discutat posibilitatea de a contracta un credit de 500 de milioane de lei pentru a putea achita datoria către Termoenergetica reprezentată de diferențele între prețul real și tariful stabilit de ANRE.
Uniunea Europeană va constrânge marile companii cotate la bursă să aibă 40% din posturile de administrator neexecutiv ocupate de femei, conform noilor reguli adoptate astăzi de Parlamentul European.
Un italian oferă recompensă 50.000 de euro persoanei care află cine i-a otrăvit câinele. Beagle-ul de 13 ani a murit după ce a mâncat chifteluțe otrăvite în curtea casei.
Inflația, din analizele de până acum, va fi în scădere începând din 2023, spune premierul Nicolae Ciucă. El afirmă motivul ar fi rezolvarea problemelor legate de asigurarea energiei și a gazelor, care impactează cel mai mult pe inflație.
Observarea păsărilor îmbunătățește starea mentală a oamenilor timp de până la 8 ore. În zonele în care sunt mai multe păsări, există mai puține cazuri de depresie și anxietate, arată un studiu. Conexiunea oamenilor cu natura seamănă mult cu "îndrăgosteala", spun cercetătorii.
Polițiștii au clasat dosarul de furt pe numele lui Laurențiu Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a acuzat că a scos dintr-un cont, fără acordul ei, peste un milion de euro și i-ar fi sustras bijuterii de sute de mii de euro. Anchetatorii au stabilit că cei doi erau căsătoriți și bunurile sunt comune.
Localitatea Presicce din regiunea Puglia, situată în sudul Italiei, oferă 30.000 de euro persoanelor care cumpără o locuință goală în oraș și se mută în ea. Prețul unei case pornește de la 25.000 de euro.
Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, afirmă că 91% dintre pensionarii din țară au pensii sub 3.000 de lei și era datoria morală a coaliției că crească veniturile lor cu rata inflației sau, când va avea posibilitatea, "chiar cu mai mult".
Orice manifestare de tip revizionist, indiferent de forma pe care o îmbracă, este inacceptabilă, contrară realităților actuale și angajamentelor asumate în comun de România și Ungaria”, transmite Ministerul Afacerilor Externe, după ce premierul ungar Viktor Orban a purtat un fular cu harta Ungariei Mari.