Partidul Național Liberal a aprobat începerea negocierilor pentru fuziunea prin absorbție cu Forța Dreptei, formațiunea condusă de Ludovic Orban. Decizia a fost luată în unanimitate, duminică, în ședința Biroului Politic Național al PNL, și reprezintă primul pas în constituirea așa-numitului „Pol al Modernizării”.
Potrivit unui comunicat al PNL, conducerea partidului a aprobat și constituirea unor comisii de specialitate care să elaboreze propuneri liberale în domenii strategice.
Din aceste comisii vor face parte atât membri ai PNL, cât și specialiști din afara partidelor politice, care vor fi invitați să contribuie cu expertiza lor la elaborarea politicilor publice.
PNL vrea să construiască o alternativă de centru-dreapta pentru alegerile din 2028
Negocierile cu Forța Dreptei reprezintă prima etapă în constituirea Polului Modernizării, direcție stabilită inclusiv la Congresul PNL din iunie 2026 și susținută de majoritatea membrilor partidului.
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat în ședința Biroului Politic Național că liberalii vor folosi perioada petrecută în opoziție pentru a construi o alternativă de centru-dreapta pentru alegerile din 2028.
Obiectivul anunțat de Bolojan este formarea unei echipe cu candidați credibili și soluții concrete de guvernare.
„Negocierile cu Forța Dreptei sunt prima etapă în constituirea Polului Modernizării. Este direcția stabilită inclusiv la Congresul PNL din iunie 2026 și susținută de majoritatea membrilor PNL.
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a subliniat în ședința BPN din această seară că partidul își va folosi timpul în opoziție pentru a construi o alternativă serioasă de centru-dreapta pentru alegerile din 2028, cu candidați credibili și soluții concrete de guvernare”, se precizează în comunicat.
PNL vrea să recupereze banii pentru facturile neachitate
Tot în ședința de duminică, Biroul Politic Național a aprobat în unanimitate inițierea procedurilor de recuperare a sumelor aferente facturilor neachitate sau contractelor încheiate fără respectarea prevederilor statutare.
Ciprian Ciucu, a scris, într-o postare pe Facebook, că Biroul Politic Național al PNL a votat cu o „foarte largă majoritate” pentru construirea Polului Modernizării și începerea negocierilor pentru fuziunea prin absorbție cu Forța Dreptei.
În cadrul ședinței BPN, Partidul Naţional Liberal a votat cu o foarte largă majoritate așa:
1. Pentru direcția de a construi polul de modernizare, iar ca primă etapă începerea negocierilor pentru fuziunea cu/absorbția partidului Forța Dreptei.
2. Fiind în opoziție, vom revitaliza comisiile de specialitate în care vom invita inclusiv specialiști din afara Partidului Național Liberal. (În ultima perioadă vin foarte mulți oameni către PNL. Fiind în opoziție... asta nu s-a mai întâmplat de mult timp).